“O pălărie prea mare” - se spune când te întinzi dincolo de plapuma ta, din ambiţie prostească, din nepăsare ori neştiinţă. În tot cazul, şi dintr-o lipsă de interes în bunul simţ de a consulta cu adevărat publicul. Când Comisia Zonală a Monumentelor Istorice de la Iaşi i-a interzis să se atingă de piatra cubică veche de peste un veac de pe Mihai Bravu, fostul primar s-a declarat… sabotat: evident, îi încurcau şantierul! Sigur, a ieşit o asfaltare elegantă, dar asfaltul ca mâine va fi iar crăpat, iar din istorie a rămas doar o „dâră” de piatră cubică, o aluzie.
De ani buni, se mimează consultarea publică. Planuri? O-ho-ho, PUG-uri peste PUZ-uri, planşe afişate în expoziţie! În primii ani după revoluţie, urbaniştii noştri chiteau să translateze, precum biserica Mihai Vodă, sediul de pe Domnească al PDSR, la nivelul Regionalei CFR (dacă mai stăteau comuniştii, „rezolvau” lărgirea străzii… prin demolare!). Dar n-a existat putere nici cât să răscumpere casa profesorului Ciuchină, de pe strada Cuza, ca să extindă viitoarele garaje subterane ale viitorului Centru de Afaceri, ajuns acum viitoare Primărie! S-a propus chiar (şi V.L. a reacţionat atunci) realizarea de parcări (locul a fost chiar în organizare!) împrejurul Monumentului Eroilor de lângă Teatrul Dramatic; şi el criticat, ca fason, de unii, dar ne-am obişnuit… Ca şi cu troiţa postmodernă din faţa Teatrului, unde ar fi stat bine statuii lui Tardini…
Acum, în scandalul cu „chipiul” viitoarei Primării, tot de la Comisia monumentelor vine atenţionarea. Interesantă copertina, însă într-un spaţiu nou şi aerisit, nu acoperind aproape tot trotuarul; şi nici măcar nu-i staţie…
La început, când, în locul clădirii din beton începută pe vremea comunistă, s-a realizat frumosul proiect de Centru Cultural câştigat de arhitectul Radu Drişcu, au fost şi destule glasuri care au strigat împotriva nepotrivirii unui turn din sticlă cu clădirea realizată în stilul neoromânesc, lansat de Mincu, chiar arhitectul Prefecturii alăturate! Şi pe vremea comunismului, ca să dai cu nuca în perete, trebuia să fii o nucă tare de partid - nu mergea cu disonanţe. Blocul „Cristal” din spatele, (nu de alături, precum noua Primărie!) a avut musai ferestre ogivale, întocmai cu clădirea Pefecturii! Am apucat fosta „Sală de aplauze”, una modestă, lungă, precum un cinematograf, cu câteva uşi care se deschideau spre strada Cuza. Am petrecut odată acolo practica de vară, făcând pictură murală (mde, cu siluete de muncitori de doi metri, construind socialismul), alături de alţi elevi ai Liceului de Artă, mână de lucru gratuită, dar o experienţă. Nu mult după aceea, clădirea a fost însă demolată: primul-secretar Carol Dina a reuşit să păcălească Bucureştiul că face altă investiţie şi a început să toarne betonul la o clădire cu sală de spectacole (şedinţe) şi birouri. A ascuns lucrările după panouri cu „Trăiască PCR”, ca să nu se prindă Ceauşescu picat aici în vreo vizită. Clădirea, cu asemănătoare ferestre ogivale, urma să fie terminată în primăvara lui ´90, dar între timp s-a terminat… „socialismul multilateral dezvoltat”. Cu fonduri PHARE s-a continuat ridicarea, dar din sticlă şi oţel, a unui centru de afaceri. Ulterior, retrocedarea sediului Primăriei a schimbat “macazul”: tot pe sticlă şi oţel, dar mai înaltă! Tot fără „rimă” cu ce e în jur. E târziu însă ca „să ne consultăm” ! Să spunem că… şi în faţă la Luvru au trântit o piramidă?
