A fi ministru tehnocrat într-o ţară administrată politic e cam ca în cazul grădinarilor pe care mănăstirile de măicuţe medievale erau obligate să-i angajeze. Normal, unul surd şi mut stârnea mai multă încredere pofticioaselor, cum povestea Boccaccio, ca într-o notă de tabloid; dar s-a dovedit că „mutul”, intrat în… politica măicuţelor, n-a rămas mut până la capăt.
Tot aşa, se tot vorbeşte şi despre aşteptatul drob de sare al trecerii „în sfârşit” la cele politice a premierului tehnocrat şi alor săi. Chestie alimentată acum şi de sincerităţile ministrului Fondurilor Europene, care a mărturisit presei că „se ia în calcul o asemenea decizie”, doar că depinde de premier. Asta, ca să ne obişnuim cu ideea şi să poată aprecia reacţiile scenei politice? Cioloş „şi alţi tehnocraţi” cu profesiuni, nu-i aşa, liberale, ar putea cică intra pe lista PNL la apropiatele alegeri parlamentare.
Trecerea la politică a unora bine primiţi de români tocmai ca specialişti, aminteşte parcă şi bunul obicei al „turciţilor”, când până şi unii călugări prinşi robi îşi schimbau religia, ajungeau „renegaţi”, pentru că, ştiind carte, puteau apoi deveni liberi şi chiar avansa în funcţii mari, precum nişte tehnocraţi sadea deveniţi sinceri membri de partid. Nobili din ţări-satelit Imperiului Otoman, dar chiar şi francezi sau britanici, ajungeau să-şi schimbe numele pe turceşte. Prinţul Grigore Sturza, fiul mare al domnitorului care a făcut Galaţiului porto-franco, poreclit în Moldova „beizadea viţel”, om cu studii la Paris şi Berlin, ajungea general… turc în Războiul Crimeii, luptând sub numele de Muhlis Paşa. Vestitul pirat Barbarossa - Baba Aruj, născut în insula Lesbos din mamă creştină, prăda pe vremea piraţilor din Caraibe. Islandezul Jan Janszoon devenea Murat Reis, englezul John Ward ajungea Yusuf Reis, întorcându-se, în atacurile lor, şi împotriva fostelor patrii. O tăiere împrejur poate fi nesinceră, dar benefică; o funcţie politică este mai uşoară şi mai sigură decât una tehnocrată, nu?
Ministrul Fondurilor Europene este deci dispus să se lepede de… satana tehnocrată, dar el ar fi putut fi o piesă importantă pentru o echipă politică Cioloş doar în măsura în care şi reuşea să atragă fonduri europene mai multe decât alţii. Ori, n-a putut decât să… promită că „o să” atragă peste trei milliarde euro pentru acest an, când mai sunt numai cinci luni din el! Aleşii PSD n-au scăpat deci ocazia să atace, vorbind despre „un grad de absorbţie egal cu zero”. Ministrul s-a apărat… făcând însă o gafă, de data aceasta politică, recunoscând că sumele prognozate vor proveni în cea mai mare parte tocmai din închiderea Programelor 2007-2013. Adică, începute pe vremea lui Tăriceanu (cam un anişor de mandat), Boc şi Ponta…
Cu aer electoral, Guverul tocmai a mărit, cam cu o treime, şi fondurile de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie. Doar nouă investiţii, ce-i drept mari, au beneficiat deja în sesiunea trecută de fonduri, dar s-au creat peste 3.000 de locuri de muncă. Pică bine şi electoral!
Deocamdată, însă, Cioloş tace chitic. O fi ca-n poezia lui Topârceanu, despre divorţul „sigur” al lui Mişu St. Popescu? Într-o lume cât de cât normală, în care, când ajung, prin rotaţie, la putere, partidele de dreapta adună fonduri şi creează noi capacităţi, iar cele de stânga asigură o mai bună protecţie socială, cheltuind în voie, Guvernul tehno-Cioloş ar fi de stânga. Dar, intrând în PNL, ne-ar strânge cureaua… Te pomeneşti că, la fel ca-n Topârceanu, „madam Popescu nu mai dă divorţ”?
