Penal! Jur că-i primul cuvânt cu litera „p” care mi-a venit în minte. Le cer iertare celor care sunt curaţi ca lacrima şi-n conştiinţă, şi-n faţa lui Dumnezeu, şi-naintea procurorilor! Dar dacă mă uit în jur, la câţi cercetaţi, audiaţi la DNA, anchetaţi ori condamnaţi cu suspendare avem în fruntea ţării, şi la câte imunităţi parlamentare ar fi vrut să ridice justiţia şi n-au vrut aleşii, se cheamă că trebuie să fii măcar un pic penal ca să fii în membru în Parlamentul României. Şi apropo, după umilele mele cunoştinţe juridice, când ascunzi un răufăcător, se cheamă că-i eşti complice. Şi revin la ipoteza de la care am plecat: dacă aceia care au scăpat cu imunitatea neîntinată pentru că tovarăşii de partid ori de parlament s-au făcut scut şi pavăză în faţa unei ameninţătoare urmăriri penale erau vinovaţi? Cum se numesc cei care s-au împotrivit anchetării şi stabilirii adevărului? Complici…
Prosteală. Da, Parlament cu „p” de la prosteală. Şi din nou le cer iertare celor care s-ar simţi ultragiaţi. Numai că n-am găsit alt cuvânt mai potrivit pentru modul în care se manifestă de o bună bucată de vreme partidele politice. Deşi pe 27 octombrie, adică peste fix zece zile, expiră termenul de depunere a candidaturilor la alegerile parlamentare, până acum niciun partid nu şi-a făcut publică lista oficială de candidaţi în adunarea ţării. Nu vorbim despre propuneri, de nominalizări alfabetice, de candidaţi la statutul de candidaţi. Vorbim despre cei care, pe 11 decembrie, ne vor cere votul. Ce-am spus? Votul? Păi pe acesta ni-l cer deja. E drept, într-un mod insidios, prin panourile, mashurile şi bannerele afişate prin oraş. Fireşte, totul e legal, suntem în precampanie şi nicăieri nu scrie „VOTEAZĂ!”. Dar esenţa asta e! Şi în vreme ce partidele ne cer să avem încredere, să-i ţinem minte, îşi ascund candidaţii de parcă ar suferi, Doamne-fereşte, de vreo chestie ruşinoasă.
Partide. Da, Parlament cu „p” de la partide. Păi cum altfel, că în realitatea zilelor noastre până şi clanţa uşilor de instituţii publice are miros ori culoare politică. Politica e-n tot şi-toate. Cum era, pe vremurile de dinainte de ’89, Partidul. Doar că acum sunt mai multe, dar cu aceleaşi apucături retrograde.
Panaramă. Da, Parlament cu „p” de la panaramă. Şi asta a început deja. Se simte în comunicatele de presă deja învârtoşate în care se manifestă partidele politice, care, surpriză!, până acum au tăcut mâlc. Sau, mă rog, n-au prea avut nimic de spus. Desigur, când întrebi de candidaţii la parlamentare se lasă iar tăcerea. Până se găseşte un alt motiv. De panaramă.
Putere. Da, Parlament cu „p” de la putere. Pentru că, în realitate, asta vor cei care acum stau pitiţi în liste de candidaţi ce aşteaptă girul conducerii centrale a partidului. Puterea de a ne reprezenta, nu-i aşa?! Puterea de a ne face viaţa mai uşoară, mai frumoasă. Sigur, cum ne-au făcut-o şi până acum, nu-i aşa? Ah, dulcele gust al puterii!
Parlament cu „p” de la parvenire, penibil, p… da’ mai bine vă las pe voi! Că n-am voie să scriu măscări pe prima pagină.
