După ultimul seism, din Umbria, resimţit şi în capitala Italiei, unde urma să se închidă, pentru verificare, nişte şcoli, două drumuri naţionale au fost închise! Umbria! Luna trecută, oraşul Amatrice a intrat cu 20 de centimetri în pământ! Au fost 278 de morţi atunci şi clădiri distruse! Cutremurele repetate din ţara soră de gintă latină fac tot mai neliniştitoare ziua de mâine şi în ţara noastră, care îşi aminteşte de nefastul seism din 1977. Clădiri cu bulină roşie, sau care ar trebui să poarte aşa ceva, sunt peste tot în ţară. Şi la Galaţi. De pildă, o dărâmătură sprijinită cu pari de lemn, undeva pe strada Nicolae Bălcescu, nu numai că va cădea într-o zi de bunăvoie, dar este şi urâtă, jigneşte ochiul celui care trece pe la noi.
În Italia, distrugerea unor oraşe în care turismul se hrăneşte din vizitarea edificiilor cu arhitectură veche, pune probleme mari edililor: vor putea reconstrui atâtea? Sau vor demola – mai ieftin – ca să nu fie victime? E drept, în Koln sau Dresda, aproape complet distruse în bombardamente, vechile construcţii au fost refăcute. Dar ei erau nemţi! Acum, moda „faţadismului”, care păstrează doar faţada şi reconstruieşte modern în spate, curent care a ajuns chiar şi la Galaţi, este îmbrăţişată de americanii practici, nu şi de francezi, care atrag turiştii cu vechile clădiri. La noi, edilii au tot aruncat pavajul cubic, iar un primar al Romei a turnat asfalt peste antica Via Appia, pentru a o proteja de roţi. Cred că urmarea cutremurelor intens emoţionate va fi pierderea unor bătălii ale apărătorilor patrimoniului. Demolare, nu educare: noile reguli de protecţie sunt publicate doar DUPĂ câte un mic seism, apoi uitate, nu se fac exerciţii de alarmă în instituţii. După tragedia din „Colectiv”, într-un liceu gălăţean, un elev s-a distrat dând alarmă de incendiu, din fericire oprită la timp… Nici intervenţia la înec sau rănire nu se învaţă. Când, acum câţiva ani, un străin murea în urma unei singure muşcături de câine, nimeni nu spunea că un garou improvizat ar fi oprit curgerea sângelui din vena secţionată. Martorii aveau un vinovat – animalul, nu şi răspundere. A fost, deci, simplu să împuşte, nu să sedeze, ursuleţul sibian. Scandal enorm, dar duminică un urs rănea un turist american, ce-i drept, pe munte. Cred că ne comportăm destul de schizofrenic, reacţionând vehement pe loc, apoi uitând la prima altă nenorocire! Frica de pedepse, după drama petrecută la „Colectiv”, a mai adus prevederi pentru organizarea de evenimente, cei care controlează se vor teme să facă (măcar o vreme) controale superficiale, spitalele sunt controlate. Din cauza proporţiei dramei, este comemorată acum teama de incendiu, însă, datorită cutremurelor italiene, ne vom întoarce şi la grija asta. Singurele măsuri drastice luate: închiderea unor săli de teatru, cinema, concerte, galerii de artă şi restaurante din Capitală (nu şi pe la Galaţi, unde cutremurul administrativ nu prea ajunge). Un teatru bucureştean chiar s-a redeschis, după ce a apelat la o contraexpertiză. Teama are şi ea mode funeste. Un taifun devastator, dar tocmai în Japonia, atât de departe, ne lasă rece, dar un seism în Italia nu poate să nu ne tulbure, la modul latin. Ca să fie siguri, primarii vor demola pe ruptelea, e mai ieftin. Oamenii devin practici: veneţienii organizau recent o demonstraţie împotriva turiştilor care, de fapt, îi îmbogăţesc de secole. Dar îi şi irită, zgomotoşi, le iau aerul. Noi „am scăpat” de grija asta, nu atragem atâţia turişti, dar rămânem cu focul şi cu bulinele.
