De când tot ce suflă în ţara asta are parfum de campanie electorală, şi scandalul şi chindiile, discuţia preferată a românilor este politica. Cei mai mulţi s-au cam săturat însă de partide şi de guriştii locali care dezbat problemele administrative prin conferinţe de presă la sediul formaţiunilor politice, aşa că îşi îndreaptă şi ei privirile către gurul naţional, tătucul naţiunii, preşedintele.
Înfuriaţi pe primarii care nu fac nimic din ce promit în campania electorală, uită că şi Băsescu a fost primar. Supăraţi pe miniştrii care trec precum gâştele prin apă pe la ministere cum ar fi cel al Transporturilor, nu-şi mai amintesc că şi Traian a luptat pe acolo.
Aşa că românii îşi frământă în pumni pălăriile de soare şi se înscriu din nou în procentul majoritar care l-ar realege pe actualul preşedinte. Nu că ar avea mai multă încredere în el, doar recunosc singuri că n-au văzut ţepe în Piaţa Victoriei, că au criza deasupra capului cât casa, în timp ce Elenele fac plimbări pe mapamond, că cinci ani de aşteptare care au dus la un guvern cu PSD-ul alături nu sunt tocmai o victorie.
Însă marinarul e de-al nostru, din popor, ţine la tăvăleală şi la parampon, are obrazul bătătorit de vânturile vieţii, e familist cât trebuie şi tată cu spume când e vorba de onoarea numelui său. Comparativ cu el, ceilalţi candidaţi par o replică nereuşită a noţiunii de bărbat verde.
Aşa că Moromeţii neamului stau la poarta alegerilor prezidenţiale şi se întreabă molcom: Păi, dacă nu-l alegem tot pe el, atunci pe cine? Asta e cea mai simplă soluţie, cea mai uşoară scăpare dintr-o situaţie care pare să ne depăşească.
Am fost fraieri vreme de două decenii şi ne-au tot dus cu vorba unul şi altul, fără ca noi să reţinem exact dimensiunile prostiilor cu care am fost momiţi şi nici pe ale dezastrului către care ne îndreptăm. Urâm comunismul, dar îi iubim pe comunişti. Pentru că şi actualul preşedinte a fost unul dintre ei.
Dacă el se leapădă de Satana îl credem, dacă alţii fac acelaşi lucru sunt farsori şi duplicitari. Pentru el, plecarea dintr-un partid în altul, detronarea şefului şi înşelarea prietenilor nu se pun, sunt dovezi de caracter. Când preşedintele spune că presa e coruptă, ţara aplaudă, când nu se rezolvă nimic de la apa rece la locuinţe şi retrocedări, la presă vine toată lumea.
Traian Băsescu ne-a arătat, cinstit, unde sunt îngropaţi banii noştri, a rătăcit puţin flota, s-a certat cu drumurile, ne-a urat să trăim bine, cum fac toţi cetăţenii turmentaţi care-şi doresc unii altora lucruri pe care nici vocabularul limbii române nu le încape. Ne-a luat de fraieri şi îşi face mendrele cu noi, producând alte generaţii de fraieri care să-l aclame, doar el a spus că învăţământul scoate numai tâmpiţi, mizând pe nehotărârea şi naivitatea celor care votează cu cine le dă găina mai grasă.
Dar ce să facem, dacă altul mai tupeist, mai nonşalant şi vesel non stop nu găsim prin preajmă, ne bate gândul să-l votăm tot pe el. Seamănă prea bine cu vecinul, cumnatul, colegul, cu propria noastră imagine în oglindă.
Nu ne e jenă cu el pentru că ar trebui să ne fie jenă cu noi înşine. Şi asta chiar că nu se poate, monşer!
