Ieri, pe trecerea de pietoni, cu semaforul arătând verde, două persoane au fost lovite de un autoturism. Fapt banal, veţi spune, cu care ne confruntăm zilnic, în ziare, la ştiri, pe radio etc. Câte accidente de acest fel nu se soldează cu consecinţe mai grave decât cel din miercurea gălăţeană?
Pentru că bunica şi nepoata lovite de o maşină căreia, se pare, i-au cedat frânele, nu şi-au pierdut viaţa. Să ai oasele rupte, să porneşti în periplul greoi al spitalelor şi tratamentelor şi să te poţi considera fericit! Pentru că putea fi mai rău.
Ce naiba poate fi mai rău decât să treci de mână cu pruncul strada, pe loc permis, civilizat, şi să intre cineva în tine? Ceasul rău, pisica neagră! Unii vor spune că bietul şofer, o fi având şi el parte de compasiunea cuiva, a avut ghinion.
Numai că şi norocul şi ghinionul şi le mai fac oamenii şi cu mâna lor. Maşina era veche, de peste trei decenii, ce hal de inspecţie i s-o fi făcut de a fost posibil să nu-i funcţioneze frânele? Şoferul, să mă scuze, avea o vârstă, la care reflexele nu mai sunt ce au fost odată. Şi totuşi, circula ca şi cum totul ar fi fost în ordine.
Poate că nu e cazul celui în cauză, dar mai toate nenorocirile care se produc zilnic au loc datorită acestui sentiment de falsă siguranţă pe care ni-l creăm singuri. Lucrurile nu sunt în ordine, nu funcţionează, nu au decât o aparenţă de normalitate, dar noi ne folosim de ea ca să mergem mai departe.
Nu e în regulă că nu avem trotuare şi că trebuie să mergem, în centrul oraşului, ca pe uliţa din sat. Nu e normal ca, între două treceri de pietoni, şoferii să calce acceleraţia până la suta de kilometri, de parcă am fi la curse.
E discutabil modul cum sunt trecute maşinile vechi la „examenul” inspecţiei tehnice, când au o vizibilă stare de corijenţă. Sunt cusute cu aţă albă dosarele medicale ale multor şoferi de vârste diferite, dar care nu au nici o treabă cu volanul şi răspunderea implicată de mânuirea acestuia.
E jenantă indiferenţa legală din trafic, când maşini supărate trec pe sub nasul poliţiştilor ocupaţi să oprească vreun necăjit. E strigătoare la cer viteza cu care circulă maxi-taxiurile, faptul că ignoră staţiile şi acceptă ca orice imberb în pantaloni scurţi să facă armată cu călătorii.
Nu e permis ca ţevile de eşapament să te sufoce pe Brăilei fără ca nimeni să pară deranjat. Toate astea şi multe altele se petrec sub nasul nostru, pe principiul o mână spală pe alta şi amândouă scapă făptaşul de „măruntele” încălcări zilnice ale legii şi trecute cu vederea doar pentru că „aşa e la noi”.
Poate că şoferul care a secerat doi pietoni nevinovaţi pe verde chiar a avut ghinion. Asta nu înseamnă, însă, că totalul ghinioanelor care vin peste capul nostru, cu sau fără sprijinul celor în cauză, nu este deja uriaş şi nu produce pagube imense. Umane, materiale şi, la urma urmei, de conduită cetăţenească elementară. Care nu mai funcţionează niciunde.
Nebunia în care trăim, nepăsarea, duplicitatea, încălcarea legii de sus şi până jos te fac să nu te mai simţi nicăieri în siguranţă. Din propria ta casă şi până la zebra pe care o foloseşti ca să treci strada totul devine nesigur şi periculos.
Şi dacă nu inventează guvernul acesta, doar de la el aşteptăm cu gura căscată minunea, zborul peste trecerile de pietoni, ce viitor avem? Pentru că noi, toţi, de la vlădică la opincă, bine nu ne mai facem.
