„Nimeni nu este mai presus de lege” e o cioacă! Dacă te cheamă (de exemplu) Udrea şi ai în spate un preşedinte, poţi să nu mergi la comisie, poţi să nu fii anchetată sau, în cel mai rău caz să fii anchetată cu blândeţe. Să fii găsit nevinovat sau să primeşti o amendă administrativă pentru… neatenţie.
Şi România este plină de-alde Udrea mai mici şi de domni Băsescu chiar mai puternici, pentru că sunt ei locali, da´ sunt baroni. Chiar a crezut cineva că dom´ Oprişan va avea niscai supărări cu Justiţia? Haida-de! Justiţia e, chiar din statuie, legată la ochi, ca să nu vadă, doar să simtă… de unde bate vântul politic.
Decât dictonul cu egalitatea în faţa Legii, cred că mult mai potrivită ar fi o povaţă practică: „Lacătele nu sunt făcute pentru hoţi, ci pentru oameni cinstiţi.” Hoţii le desfac uşor şi o fac cu plăcere, chiar îi incită.
În prag de sărăcie sau nu, şi românul cinstit este tentat să devină hoţ atunci când nu e pus lacăt. Iar dacă ajunge pe funcţie şi vede că se fură în jurul lui, trebuie să fure ca să nu bată la ochi şi să-l bănuie ăilalţi că i-ar turna. Sau măcar să se vadă că nu vede. Ca justiţia.
Poporul român este un popor inteligent. Şi jecmănitorii, şi cei care nu au ocazia, şi cei cinstiţi până la proba contrarie (asta ţine de Educaţie şi tocmai Educaţia se joacă în prezent la barbutul partidelor, care vorbesc în cifre şi nu în reforme!) ştiu să fenteze Puterea.
Şi ţăranii din amintirile lui Marin Preda fentau „fonciirea”. Din sărăcie. Ca să nu plătească taxele, că erau prea împovărătoare şi le rămâneau copiii desculţi şi iarna, duceau vaca la vecin, oile la deal, îngropau porcul şi ascundeau bulendrele prin pod. Guvernanţii strângeau banul, da´ trimeteau soldaţii pe front fără obiele: dispăruseră leii!
Când ne trăgeau biruri fanarioţii, ca să aibă ei muzichie, şerbet, fistic, cafea şi teatru frâncesc ori italienesc care să joace pentru ei, s-au inventat, ca şi acum, tot felul de taxe. Cum bunurile erau pitite din moşi strămoşi, ba din calea turcilor, ba din calea ruşilor, autorităţile au cerut şi un bir pe fum.
Logic: dacă aveai bani să cumperi lemne pentru încălzirea a două odăi, înseamnă că trebuia să plăteşti birul dublu! Da´ şi aşa, românii fentau: au inventat „ursoaica”: o alcătuire în care se îmbinau mai multe bageace şi, chiar de încălzeai în trei camere, tot un singur fum se vedea. Mai gros…
Nici autorităţile de azi nu văd fumul mai gros, deşi ar avea nas pentru asta. Căci este mai bine să nu te pui cu barosanii, să nu faci adică exces de zel. Dacă legea nu prevede (nu prevede!) să măsori grosimea fumului, nimeni n-o face dacă ţine la slujba lui. Astfel, comisiile, organele, echipele de control controlează numai ce scrie la lege.
Legea? Pentru ciocoi! Ai făcut de pildă un spectacol amărât la vreo ocazie – desigur, întru binele oraşului sau comunei pe care o păstoreşti! –, poţi să te scoţi cu bani negri şi pentru o viitoare campanie electorală doar din diferenţele între real şi oficial. O trupă amărâtă costă mai puţin, dar oficial o plăteşti pe acte cât pe Madonna. Semnează alţii pentru ei!
N-am auzit de multă vreme de expertiză grafologică sau de vreun telefon măcar, dat de organele care se pricep de altfel la ascultat telefoanele altora. Un telefon către membrii trupei: „Măi băieţi, câţi bani aţi luat? Aveţi chitanţă? Să le comparăm cu ale Primăriei!”
Şi cu reducerile de criză ale cheltuielilor se face cam la fel. Adică se reduc drastic fondurile pentru cei care chiar fac treabă.
Pe o altă hârtie, care face parte dintr-o anexă, iar anexele nu fac parte din strategie, se cumpără, să zicem… perdele de brocart. Şi perdele pentru câine. „Aţi făcut rău, doamnă, c-aţi băgat banii în brocart! Brocartul are fir de aur!” „Daaa? Pardon! Mai tăiem din câine!” Cam aşa se face reforma economiei în România.
