Ghinion la pătrat pentru bolnavii de cancer

Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Două treimi din îmbolnăvirile de cancer sunt produse de mutaţii întâmplătoare suferite de celulele din organism şi nu de obiceiurile dăunătoare din viaţa de zi cu zi, este concluzia unui studiu american publicat în urmă cu patru luni. Cu alte cuvinte, majoritatea tumorilor maligne par să apară din pur ghinion. Pentru pacienţii români suferinzi de cancer însă, imensul ghinion de a primi cumplitul diagnostic pare să nu fie de ajuns, din moment ce lui i se adaugă neşansa de a se fi născut în România.

Da, a fi bolnav de cancer în România anului 2017 este un ghinion la pătrat, în cel mai strict înţeles al cuvintelor. Iată de ce! În primul rând, autorităţile medicale din ţara noastră au aprobat doar în jur de 50 de medicamente noi (dintre care doar o parte destinate tratamentului cancerului), în ultimii opt-zece ani, în condiţiile în care, în Uniunea Europeană, în acelaşi interval de timp, au fost aprobate nu mai puţin de 650 de molecule inovatoare. Aceasta nu ar fi cea mai mare problemă însă, dacă luăm în calcul faptul că sumele alocate Sănătăţii, în ţara noastră, sunt incomparabil mai mici decât cele alocate acestui domeniu în ţările din vestul Europei.

Un alt fenomen este cel care vine şi le mai pună încă o piedică bieţilor bolnavi de cancer. Este vorba despre exportul paralel de medicamente, ceea ce permite ca produse farmaceutice destinate pieţei din România să ia drumul exportului, acolo unde distribuitorii din domeniu pot obţine sume mai mari de bani pentru aceeaşi marfă. Şi nu vorbim despre o situaţie abstractă, ci despre ceva cât se poate de concret.

Recent, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România i-a transmis o scrisoare cancelarului Angela Merkel, în care semnalau că 32 de molecule destinate pacienţilor cu cancer din ţara noastră ajung, în special, pe piaţa din Germania, fapt ce a dus la dispariţia de pe piaţa românească a nu mai puţin de zece medicamente împotriva cancerului, dintre care şase-şapte necesare copiilor. Aşadar, data viitoare când veţi mai auzi pe cineva spunând că facem parte din UE, întrebaţi-l pe ce se bazează când spune acest lucru.

Citit 2211 ori Ultima modificare Vineri, 28 Iulie 2017 19:14

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.