Un oraş aproape greenfield într-o ţară cam brownfield

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Veşti bune? Nu, excelente chiar! Aşa mi-a venit mai întâi să cred, căci, pentru Galaţi, iată, citez cu mândrie patriotică: "Sunt numeroase oportunităţi de investire atât în greenfield, cât şi în brownfield", după cum declara, pe bună dreptate, într-un interviu publicat ieri, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură din Galaţi. Sigur, da, avem oportunităţi, dar ce facem cu ele? Sau ne mulţumim să ştim că "avem cu ce" şi că "s-ar putea"?

Dacă tot ne inspirăm cotidian din limbajul tehnico-economic englez, după un veac de tehnică "foraibăr" (adică "Vorreiber", ja?), "bomfaier" sau de "treabă Zeiss", nu pot să nu observ diferenţele de cultură, cultivare şi aşteptare între popoarele noastre, căci, tot neamţu´ zicea cândva "Ein Mann ein Wort"! Astfel, englezu´ zice magazinului său de pantofi "Elegant shoes" şi cititorul înţelege "Eleganţi pantofi". La noi, primează susbtantivul - îi zici firmuliţei tale "Pantofi eleganţi". Contează deci obiectul, fie el cum o fi - măcar să fie destul! -, adjectivul fiind de cele mai multe ori mincinos ori măcar exagerat şi nu numai în politică!

Adjectivele măreţe apar în interviuri măreţe, pe la mese rotunde intime televizate, la care premierul zicea joi ceea ce cu toţii ştiam: nu avem drumuri continui, nici "good roads" - nici măcar drumuri! Şi explica: pe acelaşi tronson, două firme îşi dau peste degete pe două subtronsoane, iar circulaţia de legătură comercială şi turistică cu Occidentul devine un iad. Oare vom avea vreodată drumuri care să lege restul Europei de ţara noastră, "subansamblurile" ţării noastre între ele şi care să ne lege în sfârşit şi pe noi (nu la DNA mă refer...) de lumea civilizată? Căci, altfel, geaba tot există la Galaţi oportunităţi ca să-şi deschidă sedii sute de firme străine şi româneşti (phii, cât spaţiu ar mai fi fost la Hiroşima pentru nişte greenfields cu brownfields, dacă japonezii erau români!): aeroport nu, gară fluvială OK, nu, drumuri e ca şi cum n-am avea!

Pe vremea lui Vlad Ţepeş, am fi putut admira câte un diriginte de şantier înfipt în ţeapă la fiecare kilometru de drum TERMINAT, nu lălăit peste ani, însă noi parcă ne continuăm tactica arderii ogoarelor (başca tăierea codrilor) în calea năvălitorilor producători chinezi de haleală artificială şi de chinezării.

Citit 1574 ori Ultima modificare Vineri, 08 Septembrie 2017 18:15

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.