Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

Arta, în marş, împotriva poluării

Vineri, 20 August 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
Circulaţia de pe străzile Domnească, Bălcescu şi Brăilei a fost ieri, între orele 10 şi 11, uşor afectată. S-a circulat cam alandala. Şoferi nervoşi, claxoane, viteză micşorată, coadă în spatele unei caravane ciudate – un camion platformă pe care au fost instalate câteva lucrări de artă tridimensionale. Frumoşii nebuni ai marelui oraş s-au hotărât să iasă din umbra în care ne-am obişnuit să-i ştim visând şi să-şi strige protestele şi nemulţumirile pe strad ...

Suspiciune şi durere la repartiţia pe posturi

Luni, 16 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Solista Teatrului Muzical Lăcrămioara Platon se plânge că a fost nedreptăţită la proba practică a examenului de titularizare pe catedra de canto * Un candidat şi-a „pierdut” postul pe drumurile dintre liceu şi ISJ * Anul acesta, la concursul de suplinire din august, profesoara Rodica Koler, naşa unei candidate, s-a aflat în comisia de examen care s-a susţinut numai oral * Aceasta susţine că nu i s-a părut în neregulă să-şi examineze fina, atâta vreme cât cei de la ISJ ...

Corul „Allegria”, pe marginea prăpastiei

Joi, 12 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Restructurările de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” i-ar putea lăsa pe cei 30 de copii de la corul „Allegria” fără dirijoarea şi mentorul lor - Silvia Niţă. Conducerea interimară a instituţiei a decis dintr-o trăsătură de condei că se poate lipsi de Silvia Niţă, lăsându-i în aer pe cei 30 de copii care frecventează în prezent grupul vocal. În martie, „Allegria”  a împlinit 7 ani, perioadă în care a format în spiritul muzicii alte zeci de copii gălăţe ...

Adrian Murariu, calificat în lotul lărgit la internaţionala de ştiinţe

Joi, 12 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Este elev abia în clasa a VII-a, dar s-a clasat al patrulea din cei 114 participanţi de clasele VII-IX din 40 de judeţe * Faza naţională a olimpiadei de ştiinţe pentru juniori s-a desfăşurat în perioada 1 - 6 august, la Oradea. Adrian Murariu, elev în clasa a VII-a la CNVA, a concurat cot la cot cu elevi mai mari, din clasele a VIII-a şi a IX-a, iar subiectele au fost chiar şi din materia de clasa a X-a. În plus, concursul  l-a susţinut la trei discipline – fizică, biologie ...

Repartiţie ilegală sau greşeală?

Marți, 10 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Un candidat cu media 9,25 a aflat cu stupoare că postul pe care şi-l dorea a fost ocupat de o tânără care obţinuse doar nota 6,00 la concurs * „E inadmisibil să se acorde ilegal posturile”, spune profesorul nedreptăţit * Conducerea ISJ declară că e vorba doar de o greşeală, care va fi remediată * Iată conţinutul unui mail primit pe adresa redacţiei noastre: „Mă numesc Stănilă Cristian şi sunt profesor de geografie. Anul acesta la concursul de titularizare am luat med ...

Experimente în familia Alandala

Luni, 09 August 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
Pe căldura asta criminală, o mână de artişti plastici se încumetă să experimenteze stări incendiare, şi la propriu şi la figurat. Ieri i-am găsit pe cei toţi opt membri ai grupării Athanor la lucru, în curtea din spatele Muzeului de Artă Vizuală. Atmosfera e chiar de ţara lui Alandala.  Pe jos împrăştiate tot soiul de „ghiduşii” din fier -  arcuri, ţevi, sârme, tije, şufe, capace (nu de canalizare!), sonerii. Ai zice că cineva a descărcat un sac de jucării stric ...

Veniţi în lumea „Alandala”

Vineri, 06 August 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
Zilele acestea, 8 artişti plastici din gruparea „Athanor” muncesc de zor în curtea Muzeului de Artă Vizuală, în cadrul Taberei de creaţie „Alandala”, încercând să transmită locuitorilor oraşului, prin intermediul lucrărilor lor un mesaj ecologist. Alcătuite din fier vechi şi împănate cu diferite deşeuri, pet-uri, conserve, pungi de plastic, lucrările vor fi purtate săptămâna viitoare prin oraş şi apoi aşezate în curtea celor trei muzee partenere în proiect: Muze ...

Ciprian Pruteanu, la Universitatea din Edinburgh

Joi, 05 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Ciprian Pruteanu a rămas orfan de mamă de la 5 ani. Ceva mai târziu a rămas şi fără tată. A fost crescut de unchiul şi mătuşa sa, care s-au străduit să-i ofere o familie, în ciuda faptului că loviturile cumplite ale sorţii l-au însingurat şi l-au măcinat, furându-i copilăria. Fire foarte sensibilă, recunoaşte că i-a fost cumplit de greu să treacă peste toate acestea, că de multe ori a crezut că a ajuns la capătul puterilor, dar ceva mai puternic decât durerea l-a tr ...

Examen pentru suplinire necalificată

Joi, 05 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Şi anul acesta conducerea ISJ va fi nevoită să apeleze la serviciile suplinitorilor necalificaţi, la unele discipline. Pentru concursul care se va desfăşura astăzi, la Grupul Şcolar de Marină, s-au înscris 98 de candidaţi, cei mai mulţi la educatoare – 30 de cereri. Examenul se va derula în două etape – proba scrisă între orele 9.00 –12.00 şi proba orală după-amiază. „Vom avea şi anul acesta măcar 30 de cadre necalificate. De la an la an, numărul lor a scăzut. Au ...

La Grădina „Leonard”, sunteţi invitaţi la „Firfirică”

Joi, 05 August 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
Sâmbătă, 7 august, începând cu ora 19.30, sunteţi invitaţi la Grădina „Leonard”, la o comedie muzicală în două acte de Vasile Vasilache – „Firfirică” sau „Întâmplări amoroase la Poiana Ţapului”. Din distribuţie: Mitică Belciugan, Lucian Vlad Tatu, Anton Mihail, Isabela Oancea, Adina Lazăr, Mariana Pisică, Luminiţa Panaitopol, Luminiţa Vologa, Dumitru Barbu şi Emilia Savu. ...
Pagina 759 din 887