Victor Cilincă

Victor Cilincă

Statul perpendicular pe Justiţie

Luni, 19 Martie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Prim-ministrul, ministrul Justiţiei şi Senatul au cerut desecretizarea (a se traduce prin "mediatizarea") protocoalelor dintre SRI şi DNA. Doamna DNA fiind acuzată că le-a confecţionat "dosare" miniştrilor, iar o parte a SRI, că i-a furnizat probe, dar că ticăloşi, dar şi nevinovaţi au fost filaţi şi "ascultaţi" după metode mai mult sau mai puţin "ortodoxe". Desecratizare? Păi, ditai judecători, nu nişte pălmaşi,  tot "desecretizează" la televizor: cum că au fost amenin ...

Un "labirint" în care merită să te rătăceşti

Vineri, 16 Martie 2018 03:00 | Publicat în CULTURA
Neobişnuit de mulţi copii de-o şchioapă şi de adolescenţi s-au amestecat printre participanţii obişnuiţi (plasticieni, fotografi de artă, profesori, alţi oameni de cultură) la expoziţia "Căutări în labirint", de artă textilă şi de grafică, semnată de Simona Pascale şi Tudor Şerban, în seara de 9 martie, în şi mai neîncăpătorul Muzeu de Artă Vizuală. Simona Pascale, pictorul de flori şi peisaje pe rochii speciale, acum şi cu "tablouri" din materiale textile, mult ...

Antares - multă-multă poezie, proză şi critică literară

Vineri, 16 Martie 2018 10:00 | Publicat în CULTURA
Cu fiecare nou număr, revista de literatură şi informaţie culturală "Antares", publicaţie aflată sub egida Uniunii Scriitorilor din România, reuşeşte în primul rând să se încăpăţâneze să apară în continuare, lipsită de finanţare de la bugetul local, dar nu şi de colaboratori de substanţă. Cum nu poate fi asfaltată şi nici dată cu var, deşi s-ar cheltui mai puţin pentru tipar decât pentru tăiat pomi, Cultura trebuie să înveţe deci să… înoate singură, ori s ...

Conferinţele Centenarului, prin Direcţia de Cultură. Cătălin Negoiţă ne-a trecut din nou Dunărea

Vineri, 16 Martie 2018 07:00 | Publicat în CULTURA
Lună de lună, Centenarul va fi marcat la Galaţi printr-un şir de, necesare spiritului şi educaţiei, conferinţe de istorie cu totul speciale,  organizate de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi. Prima din serie a fost deja un succes. Deschisă în seara de 28 februarie, în Sala de conferinţe de la ultimul etaj al Lapidariumului - secţie a Muzeului de Istorie "Paul Păltănea", avea pregătite deja o sută de scaune, însă a mai fost nevoie şi de altele! Şi tot n-a ...

Duminică, Peter Sragher pentru copii

Sâmbătă, 17 Martie 2018 17:00 | Publicat în CULTURA
Un prieten al Galaţiului, cunoscutul scriitor şi tălmăcitor din germană Peter Sragher, preşedintele Filialei Bucureşti "Fitralit" (Traduceri literare) a USR, îşi va lansa duminică, 18 martie, de la ora 10,00, în cadrul unei ediţii speciale a Salonului Literar "Axis Libri", la Biblioteca "V. A. Urechia", o fermecătoare poveste pentru copii: "Cartea lui David". Vor fi prezenţi membrii Cenaclului "Destine Junior", de sub egida Societăţii Culturale "Destine" Bucureşti, coordonat de ...

Hitchcockline - poliţiste, mai altfel | Ochelari de cal. Cu ochii în 4, în 4,75, în 9…

Marți, 24 Aprilie 2018 12:30 | Publicat în CULTURA
„Aici a fost o maşină infernală, spuse Nolan, deşi se prinsese toată lumea că fusese o bombă cu ceas. De când aviaţia germană bombarda Londra, o astfel de operă artizanală, ca pe vremuri, devenea de-a dreptul un spectacol. Doar că amiralul ucis aici, în casa din Liverpool Street 79, fusese o piesă babană în mecanismul Apărării! Odată cu el fusese spulberată însă, fără niciun rost, şi subreta. Din câte am înţeles eu de la căpitanul Soams de la Scotland Yard, oricum ...

Constantin Ressu, cel mai votat edil. PRIMARUL TEILOR s-a stins într-o noapte de martie

Miercuri, 14 Martie 2018 11:00 | Publicat în SOCIETATE
"Aici zace/ Const. A. Ressu/ decedat în noaptea de 5-6 martie 1896/ în etate de 52 ani", scrie pe placa din marmură de pe monumentul funerar al celui mai votat edil gălăţean. Mormântul este astăzi pierdut printre zeci de morminte de contribuabili. Dedesubt, erau trecute în revistă succint meritele: "Fost în patru rânduri primar al Galaţilor" - singurul cu această performanţă, care arată aprecierea din partea cetăţenilor acordată edilului, avocat şi director al cotidianului ...

De la americani învăţăm supervoluntariatul

Luni, 12 Martie 2018 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” alături de U.S. Embassy Bucharest şi American Councils for International Education invită la voluntariat în Proiectul „4/4 pentru prieteni”, sub genericul apelului activistului american dr. Martin Luther King, Jr.: „Întrebarea cea mai urgentă şi insistentă a vieţii este: ce faci pentru ceilalţi?”. Astfel, organizatorii anunţă: „Pe 04/04/2018 vă invităm să dedicaţi o parte din timpul vostru celorlalţi – prietenilor, comunită ...

Un mărţişor pentru regina-jucător: Maria a României, alintată Missy (III)

Sâmbătă, 10 Martie 2018 00:01 | Publicat în Campanii VLG
Au fost în Istorie atâtea şi atâtea femei cu talent şi suflet uriaş în România, numai gălăţence de seamă câte au fost, însă uneia, Reginei Maria, cea care nu a vrut să semneze Pacea de la Bucureşti, dând ocazia să ne negociem după război drepturile Unirii, acestei femei-fenomen i s-a luat şi şi-a luat dreptul de a nu vorbi desluşit despre marea sa lucrare, înfăptuită cu ceilalţi, însă aproape singură! La 14 ani, însoţindu-şi la Malta tatăl, amiral al Flotei de ...

O sută de artiste gălăţence de ieri şi de azi

Vineri, 09 Martie 2018 00:02 | Publicat în CULTURA
Cel de-al 21-lea volum al istoricului şi cronicarului de artă plastică Corneliu Stoica, „Arta gălăţeană feminină” a fost lansat ieri la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” (CCDJ) –  editor al acestei cărţi enciclopedice de colecţie. Zeci de admiratori de toate vârstele - plasticieni, scriitori, profesori, studenţi - au ţinut să împartă acest dar oferit de autor şi de editor celor prezenţi, în primul rând celor sărbătorite ieri, 8 Martie. Volumul, selecţie ce co ...
Pagina 104 din 499