Anca Melinte
Victor Paul Dobre, despre Legea salarizării unice
Luni, 13 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În cadrul Comisiei de Muncă pe care o conduce, deputatul PNL Victor Paul Dobre, a avut o întâlnire cu ministrul Muncii, Marian Sârbu, pe tema legii privind salarizarea unică. „A fost o primă discuţie privind elementele de bază ale acestei legi. Se speră ca până la sfârşitul actualei sesiuni să se prezinte proiectul de lege, iar acesta să treacă de Guvern şi să fie înaintat Parlamentului. Pentru că Guvernul şi-a propus ca termen data de 30 octombrie, fie va exista o sesiun ...
Impozitul forfetar, o povară pentru IMM-uri
Luni, 13 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul PNL Victor Paul Dobre a criticat intenţia Guvernului de a aplica un impozit forfetar IMM-urilor. În opinia deputatului, diferenţa dintre fosta şi actuala guvernare e fundamentală în ceea ce priveşte măsurile de depăşire a crizei. „Guvernul actual continuă să aibă în vedere numai măsuri de impozitare suplimentară. După ce au mărit cheltuielile cu asigurări sociale atât la angajaţi cât şi la angajatori, acum vine acest nou impozit pe IMM-uri, care de-abia îşi ...
Mare petrecere de Florii - Festivalul Scrumbiei
Sâmbătă, 11 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Duminică, zi de primăvară până-n seară, gălăţenii vor petrece la Festivalul Scrumbiei. Devenit deja o tradiţie, Festivalul Scrumbiei a ajuns la ediţia a VIII-a şi se va desfăşura pe Faleza Superioară şi Inferioară a Dunării, pe terasa Restaurantului “Pescarul”, şi în Piaţa Centrală a municipiului Galaţi.Cine se scoală de dimineaţă prinde concursul de pescuit pe malul Dunării, de la ora 7.00 dimineaţa. Premiul – constând într-o mulinetă şi un mincioc - e ofer ...
Lecţia de solidaritate
Sâmbătă, 11 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Elevii Şcolii Gimnaziale nr. 42 „Sfinţii Împăraţi” din Galaţi au învăţat ieri cea mai importantă şi mai frumoasă lecţie de viaţă: solidaritatea. Graţie copiilor, părinţilor acestora şi cadrelor didactice conduse de inimoasa directoare Vasilica Ilie, Cristian Neculiţă are şansa de a redeveni un copil sănătos şi fericit. Spectacol din sufletÎn ediţia de ieri, 10 aprilie, a „Vieţii libere” scriam despre cazul lui Cristian Neculiţă, băieţelul de zece ani care ...
Dilema lui Dobre: Se mută spitalul din Galaţi la Brăila?
Sâmbătă, 11 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deputatul PNL Victor Paul Dobre cere autorităţilor să ia măsuri pentru ca Galaţiul să nu piardă spitalul de urgenţă: „În guvernarea trecută am făcut studiile tehnico-economice, de proiectare şi am reuşit să aprobăm indicatorii tehnico-economici pentru un spital de urgenţă la Galaţi. Am încercat să-l introducem în bugetul pe 2009 începerea lucrărilor, dar nu am reuşit pentru că nu am avut sprijinul celorlalţi”. „În acest moment, impresia mea este că, uşor-uşor ...
România made in Bruxelles
Sâmbătă, 11 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN
„It’s your choice!”, „A vous de choisir!”, „Aan jou de keus!”, adică, pe româneşte, „Tu decizi!”. Acesta este mesajul cu care te întâmpină, încă de la intrare, Parlamentul European de la Bruxelles. Panourile care anunţă alegerile din 7 iunie sunt postate sus, chiar pe uriaşa clădire, şi n-ai cum să le ratezi nici din avion. Ei bine, da, Parlamentul European e în campanie electorală, dar treaba asta nu seamănă deloc cu propaganda şi olimpiada de promisiuni de ...
Festivalul Scrumbiei se deschide oficial la Restaurantul Pescarul
Vineri, 10 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Deschiderea oficială a Festivalului Scrumbiei va avea loc duminică, 12 aprilie, la ora 14, în Restaurantul “Pescarul”. Discursurile invitaţilor şi ale organizatorilor – pe care le dorim sincer cât mai scurte – vor fi pigmentate cu momente artistice şi nu numai. Vorbim despre Trupa School of Dance - Colegiul Tehnic Traian, al cărei coordonator este Ştefania Cojocaru şi de un café concert. Nu vor lipsi din program: Expoziţia de artă culinară Expoziţia de produse alimentare ...
O şansă pentru Cristian Neculiţă
Vineri, 10 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* 8.574 de lei pot însemna pentru elevul premiant totul: adică viaţa!Cristian Neculiţă are zece ani şi iubeşte dansul, poveştile şi îngheţata. Este un elev cu care Şcoala Gimnazială nr. 42 “Sfinţii Împăraţi” din Galaţi se mândreşte: premiant, iubitor de limba română şi de matematică, şi campion naţional la categoria dans sportiv / juniori. În anul 2005 a fost diagnosticat cu deformaţie toracică (pectus excavatus), iar situaţia lui s-a agravat la începutul a ...
PNŢCD Galaţi, alături de studenţii basarabeni
Vineri, 10 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
PNŢCD Galaţi (aripa Miluţ), prin vocea liderului Marian Popa, a criticat dur lipsa de reacţie a autorităţilor române faţă de evenimentele de la Chişinău. Marian Popa şi-a exprimat susţinerea faţă de acţiunile studenţilor şi tinerilor din Republica Moldova şi l-a catalogat pe şeful statului de peste Prut drept „paranoic”. „Regimul Voronin este unul falimentar. Comportamentul său este unul tipic dictatorial. Reacţia liderului este sub demnitatea unui preşedinte de ţ ...
Eurocandidatura PNŢCD Galaţi - „O sinucidere filosofică”
Vineri, 10 Aprilie 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Scriitorul Cristian Biru este candidatul PNŢCD Galaţi (aripa Miluţ), la alegerile pentru Parlamentul European, din 7 iunie. Biru, care este şi purtătorul de cuvânt al filialei, ocupă locul al 13-lea pe lista ţărăniştilor. Deşi liderul organizaţiei, Marian Popa, a declarat că şi-ar fi dorit pentru Biru un loc între primii zece, e mulţumit că gălăţeanul figurează totuşi printre candidaţi. „Bătălia va fi între PNŢCD şi fata preşedintelui”, a declarat Popa, care nu- ...