
Anca Melinte
Alianţa Pensionarilor se politizează
Luni, 24 August 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Proaspăt întors din vacanţă, preşedintele Alianţei Pensionarilor pentru Conciliere, Vasile Panţuş, are forţe proaspete şi idei originale de luptă pentru drepturile vârstei a treia * Graţie copiilor săi, pentru că pensia nu i-ar fi ajuns pentru o vacanţă pe meleaguri străine, Vasile Panţuş (foto), liderul Alianţei Pensionarilor pentru Conciliere, a avut ocazia unui schimb de experienţă cu pensionarii din Grecia. Liderul Alianţei şi-ar fi dorit ca şi grecii să se reune ...
Cartoful salvează economia
Luni, 24 August 2009 03:00 | Publicat în ECONOMIE
* Pe „ruinele” industriei se ridică mândru cartoful timpuriu de Vânători * Pe vremuri, comuna Vânători era invidiată de vecini pentru bugetul consistent datorită societăţilor care îşi plăteau birul la Primărie. Aşa cum se ştie, fostele ferme ale SC AVICOLA deveniseră sedii pentru Tehnoutil, Staer, Asil, Iricad, Firogal, Beyler Decor, Metro, iar localitatea se putea mândri cu „avem de toate”. Criza a muşcat deja din fondurile care intrau în vistieria locală. În vreme ...
Povară de 18 miliarde de lei vechi la Primăria Tuluceşti
Luni, 24 August 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Autorităţile şi localnicii spun despre Primăria din Tuluceşti că e „în groapă”, adică trebuie să cobori câteva trepte ca să-i treci pragul. În 2008, Primăria a fost însă la propriu în groapă, înglodată într-o datorie de 18 miliarde de lei vechi. De aceea, când sunt întrebaţi de criză, primarul comunei, democrat-liberalul Petrică Bratu şi viceprimarul liberal Gheorghe Nour zâmbesc şi spun că au simţit criza încă din vara lui 2008, de la începutul mandatului, ...
Listele electorale, luate la puricat
Luni, 24 August 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Printr-un comunicat de presă, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că a început verificarea listelor electorale utilizate în secţii de votare din 14 judeţe, printre care şi Galaţi. Autoritatea Electorală precizează că a primit din partea competitorilor electorali un număr de 25 de sesizări în vederea descoperirii cazurilor în care o persoană a votat fără a avea drept de vot sau a votat de mai multe ori la alegerile europarlamentare din 7 iunie. De asemenea, AEP a ...
„Ce prindem, nu iertăm!”
Luni, 24 August 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aceasta este deviza primarului comunei Tuluceşti, Petrică Bratu, când e vorba de proiecte europene. Deocamdată, localitatea nu are nici un program european în derulare, dar speră să câştige un proiect în valoare de 2.500.000 de euro. Este vorba despre un proiect european care cuprinde 7,5 km de asfalt pe drumuri comunale, un centru de zi pentru copii, şi o dotare la căminul cultural. Proiectul a trecut de prima fază, urmează să i se verifice eligibilitatea şi să intre în selec ...
Arta în stradă
Sâmbătă, 22 August 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Expoziţia cu vânzare de artă decorativă şi bijuterii organizată de Sfânta Maria de către Fundaţia “Inima de Copil” a fost un succes. Gălăţenii au venit să admire, dar şi să cumpere obiectele realizate de tinerii cu nevoi speciale în cadrul atelierului de art-terapie al fundaţiei. Atracţia faţă de obiectele făurite manual de micii artişti a fost sporită de tombola cu premii pusă la cale de „Inimă de Copil” în parteneriat cu firma ASIL Cosmetics din Galati. “A f ...
Şiviţa, liberă şi neatârnată!
Sâmbătă, 22 August 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cetăţenii din comuna Tuluceşti vor marca ziua de 23 august cu un referendum. Nu, nicio legătură cu defilările de dinainte de `89, ori cu manifestările gigantice care celebrau „marea sărbătoare naţională, zi în care a început revoluţia de eliberare socială naţională antifascistă şi antiimperialistă organizată şi condusă de PCR”. Aşa scriau cărţile de istorie ale vremii! Concret, comuna Şiviţa îşi cere public independenţa. Legenda spune că numele localităţilor ...
Liber la debranşări
Vineri, 21 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
* Consiliul Local a fost de acord cu excluderea unor imobile din zona unitară de încălzire din municipiul Galaţi * În 2008, aleşii au stabilit zona unitară de încălzire din municipiul Galaţi, în vederea reabilitării şi modernizării sistemului public de alimentare cu energie termică. Gălăţenii care locuiau în zona respectivă erau practic “legaţi” de Apaterm, obligaţi să „cumpere” agent termic doar de la societatea locală de furnizare a căldurii, fără a avea ...
Venituri duble într-un an, pentru consilierul Eduard Grosu
Vineri, 21 August 2009 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consilierul judeţean PC Eduard Grosu face parte din categoria salariaţilor norocoşi cărora li s-au dublat veniturile din bani publici, într-un an de zile. În schimb, afacerile sale imobiliare nu mai sunt atât de profitabile pe cât erau înainte. În mare, declaraţia lui de avere nu a suferit modificări importante faţă de anul precedent. Consilierul şi-a actualizat, însă, declaraţia de două ori pentru a fi sigur că n-a uitat nimic. Grosul averii este trecut pe numele soţiei, ...
Destinaţii Europene de Excelenţă
Vineri, 21 August 2009 03:00 | Publicat în MAGAZIN
Ai petrecut o vacanţă de neuitat în Europa şi te-ai întors cu o mulţime de fotografii superbe? Atunci ai toate motivele să îţi doreşti un laptop. Care-i legătura? Concursul de fotografie şi turism organizat de Directoratul General pentru Întreprinderi şi Industrie al Comisiei Europene, care celebrează “Destinaţii Europene de Excelenţă”. Pentru a intra în competiţie, sunt suficiente trei fotografii în format digital care să ilustreze o vacanţă petrecută în Europa în ...