Cu două bomboane strânse în pumni

Joi, 21 Decembrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Sezonul colindelor la „Viața liberă” este, an de an, prilej de emoții și, câteodată, chiar de lacrimi. Fie că au nimerit copiii exact colindul preferat al mamei care nu mai este (în cazul meu, „Gutuia” Nicăi Zaharia este mereu călcâiul lui Ahile), fie că te-au îmbrățișat la plecare, să-ți mulțumească pentru daruri, sau i-ai făcut o bucurie unui părinte, care nu a apucat să-și vadă copilul la serbare și a venit să-l audă cântând la noi, motivele de lacrimi su ...

De ce-a rămas garajul în drum

Joi, 14 Decembrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Când dispar și garajele din cartierul meu este întrebarea pe care o primim foarte des, la redacție, referitor la diverse baterii de garaje, mai mici sau mai mari, rămase printre blocuri și unde, se plâng locatarii din zonă, se întâmplă orice, numai gararea exclusivă a mașinii nu.De partea cealaltă, proprietarii de garaje, acolo unde mai sunt, se plâng că au investit sume serioase, timp și efort în amenajarea și întreținerea garajelor și că lor nu le garantează nimeni inte ...

Cultură avem, cu sălile stăm mai prost

Luni, 11 Decembrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
M-am săturat până peste cap de plângerile unora - în realitate niște snobi ignoranți, cu prea mulți bani și nimic util de făcut în viață - care spun, cui are timp să-i asculte, că, vezi Doamne, în Galați nu se întâmplă nimic, din punct de vedere cultural. Ba se întâmplă, dar realitatea este că alde nemulțumiții ăștia, dacă nu plătesc minimum 100 de euro pe bilet, nu se simt bine, altă explicație nu am. Nu există săptămână să nu ai de ales între câteva spec ...

Când statul îți ia cu șapte mâini, dar de dat, ioc!

Miercuri, 22 Noiembrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Nu cred că uimește pe cineva dacă spun că, la capitolul luat, statul e campion. Nu plătești la timp impozitele și taxele? Penalitățile de întârziere curg, urmate de popriri pe conturi, egale de cele mai multe ori cu paralizarea completă a activității, dacă ești firmă, sau cu imposibilitatea de a mai mișca vreun ban, dacă ești persoană fizică. Nu doar asta, dar și modalitatea prin care ești somat, de parcă ai fi comis crime împotriva umanității, lasă de dorit. Ca să ...

După 20 de ani, tot se moare pe șosele

Miercuri, 15 Noiembrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
La începutul anilor 2000, mergeam des prin zona Independența - Piscu și îmi amintesc încordarea șoferilor când intram pe o porțiune a șoselei, supranumită curba morțiiNu este greu de ghicit de ce, nu? Acolo aveau loc foarte multe accidente de circulație, majoritatea mortale. Da, erau de multe ori de vină unii dintre conducătorii auto, fiindcă tăiau curba cu viteză mare, nerespectând nici măcar legea bunului-simț, d-apoi pe cea a circulației pe drumurile publice. La vremea re ...

Alegerile din Universitate, un pariu cu viitorul

Marți, 07 Noiembrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
În tăcere, aproape pe neștiute pentru publicul larg, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați sunt în desfășurare alegerile pentru următorul mandat la conducerea instituției. Alegerea membrilor în consiliile facultăților și în Senat (adunări elective ale departamentelor) s-a încheiat luni, 6 noiembrie, potrivit calendarului publicat pe site-ul Universității. În cursul acestei săptămâni se validează noile consilii ale facultăților de către Senatul universitar, ...

Educația începe acasă

Marți, 31 Octombrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
În ultima perioadă, observ o tendință din ce în ce mai evidentă să se dea vina pe sistemul de învățământ și pe oamenii din el pentru orice situație-limită sau pur și simplu neplăcută în care actorii principali sunt copii/elevi. Opinia publică, mai ales în mediul online, este uneori dominată de convingerea că grădinița și școala există pentru a transforma orice copil alintat în exces și, practic, lăsat de capul lui cu un telefon mobil până la trei ani, într-un co ...

Bătăile din curtea școlii, virale pe internet

Luni, 23 Octombrie 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
Nu credeam să ajung să spun și eu, precum bunicii și părinții, „pe vremea mea...”, dar iată că realitatea cotidiană mă împinge și la asemenea reflecțiiÎntr-o dezbatere desfășurată la „Viața liberă” pe 20 septembrie, despre starea învățământului gălățean, aflat sub amenințarea drogurilor în școli și a violenței, am discutat cu invitații de atunci, printre altele, și despre cum altercațiile din curtea școlii au ajuns subiect de filmări, distribuite apoi ...

Meciul "Spitalul și încrederea" - etapa a II-a

Sâmbătă, 14 Octombrie 2023 00:02 | Publicat în EDITORIAL
Imediat ce a apărut informația conform căreia Spitalul Județean Galați a fost "acreditat cu încredere redusă", reacțiile gălățenilor, mai ales în mediul online, nu au întârziat să apară Unii spuneau că ar fi trebuit să explicăm din titlu că medicii nu aveau nicio vină, deși era clar, dacă citeai articolul până la capăt, alții, dimpotrivă, considerau că am fost prea blânzi, că ar fi trebuit să spunem noi ce greșesc medicii etc, deși, evident, nimeni nu poate emit ...

Cine ne face curat în bătătură

Luni, 09 Octombrie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Dacă îmi amintesc ceva, din zilele de început de toamnă în ograda bunicii, îmi amintesc curățenia mare - în care scotea toate scoarțele și pernele din „casa din sus”, acolo unde erau tablourile funerare ale morților noștri dragi, acolo unde nu se intra decât în vârful picioarelor și repede, să nu tulburi spiritele, acolo unde, nu știam eu pe atunci, bunica avea să-și ia rămas-bun de la cei dragi, la plecarea pe ultimul drum. Curățenia ritualică aproape din casa din s ...
Pagina 7 din 8