Premii în bani la a XII-a ediţie a Conferinței Școlilor Doctorale

Premii în bani la a XII-a ediţie a Conferinței Școlilor Doctorale
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

400 de doctoranzi și invitați din țară și străinătate au participat, în perioada 6-7 iunie, la Conferința Școlilor Doctorale din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, ajunsă la a XII-a ediție, aflăm dintr-un comunicat de presă al instituţiei.

Potrivit domnului academician Eugen-Victor-Cristian Rusu, directorul Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat (CSUD), „numărul doctoranzilor de la «Dunărea de Jos» este în creștere față de anul trecut. În plus, ca elemente de noutate la UDJG, avem doctoranzi de la Enna, Italia, aflați în anul I la Medicină, un prim domeniu nou de doctorat, cu secțiune distinctă în cadrul Conferinței – este vorba de domeniul Drept –al doilea, Marketing, tot în cadrul Școlii Doctorale de Științe Socio-umane, precum și domeniul de doctorat Farmacie, în cadrul Școlii Doctorale de Științe Biomedicale.”

Obiectivele acestei ediții a Conferinţei Şcolilor Doctorale au vizat analiza inter- și trans-disciplinară a perspectivelor și provocărilor asociate cercetării doctorale, într-un efort academic complex de sincronizare cu tendințele științifice actuale. Scopul principal al conferinței este acela de a oferi cercetătorilor doctoranzi și postdoctoranzi o oportunitate academică interactivă de a se întâlni și a împărtăși aspecte novatoare în domeniile de cercetare.

Anul acesta, organizarea a fost ușor diferită, ne explică domnul academician Eugen Rusu, centrul de greutate mutându-se pe cele 16 secțiuni concurente, care au abordat teme din principalele domenii ale cercetării doctorale în UDJG. „Am renunțat la plenary speakers drept vorbitori în timp real, pentru că diversitatea domeniilor ar fi făcut imposibilă urmărirea de către toată lumea a unor prelegeri impuse. În schimb, am dat libertate totală Școlilor Doctorale să se organizeze pe cont propriu. Avem semnale că totul s-a desfășurat bine.

Secțiunea de postere s-a făcut online, dar am lăsat, din nou, libertatea ca fiecare școală doctorală să se organizeze. Premierea a fost organizată, de asemenea, pe secțiuni, doctoranzii cei mai buni fiind răsplătiți cu premii în bani (locul I - 500 de lei, locul II – 350 de lei, locul III – 250 de lei și mențiune – 150 de lei). Acest eveniment științific este susținut de un grant oferit din partea Ministerului Educației Naționale din România”, a declarat Eugen Rusu.

În ceea ce privește cercetarea la UDJG, viitorul sună bine: „Încercăm să suplimentăm locurile pentru admiterea la doctorat din luna septembrie, am cerut Ministerului mai multe locuri pentru toate școlile doctorale. Apoi intenționăm, într-un viitor apropiat, să desprindem din trunchiul Școlii Doctorale de Științe Socio-umane domeniile management, marketing și economie, pe care să le reunim sub denumirea de Școală Doctorală de Științe Sociale. Ne avantajează să avem mai multe școli, pentru că astfel avem mai multe direcții de cercetare, care pot deveni, la un moment dat, inter- și trans-disciplinare. Continuăm, de asemenea, să creștem numărul doctoratelor în cotutelă sau, măcar, să avem invitați, în comisii de doctorat, profesori de prestigiu din străinătate”, a declarat academicianul Eugen Rusu.

Reamintim că Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a trecut, în luna mai, printr-un proces de evaluare instituțională, care a inclus și evaluarea IOSUD și a domeniilor de cercetare, proces care a decurs foarte bine, după cum ne spune prof. univ. dr. ing. Eugen-Victor-Cristian Rusu, conducătorul CSUD UDJG.

Citit 1922 ori Ultima modificare Luni, 10 Iunie 2024 14:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.