Dialogul surzilor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După valul primăverii arabe din Egipt, Tunisia şi Libia, unei părţi a comunităţii internaţionale i-a pierit curajul sau interesul în a sprijini mişcările de contestare a regimului Bashar al-Assad, din Siria. Confruntările dintre forţele mobilizate de autorităţi şi manifestanţii ieşiţi să conteste puterea de la Damasc s-a soldat în ultimele şase luni cu peste 2.700 de morţi, dar chiar şi în aceste condiţii comunitatea internaţională rămâne divizată. Consiliul de Securitate al ONU a eşuat în tentativa de a aproba un proiect de rezoluţie care viza sancţionarea autorităţilor Siriene. Asta fie şi în condiţiile în care în textul proiectului nici măcar nu apărea cuvântul „sancţiune”. Sistemul dreptului de veto, moştenire a unor timpuri poate prea îndepărtate, a zădărnicit şi de această o măsură fermă. China şi Rusia, în definitiv vechi aliaţi ai Siriei, s-au opus rezoluţiei în care se propunea luarea unor „măsuri punctuale”. A fost invocată „politica dialogului” în contrast cu „politica de confruntare” promovată cu precădere de statele occidentale. În fapt, Rusia şi China se tem poate că, prin eliminarea actualului regim de la Damasc, SUA ar putea căpăta un ascendent în Orientul Mijlociu, mai ales că Washingtonul a fost unul dintre catalizatorii formării Consiliului Naţional Sirian ce reuneşte principalele forţe ce se opun în prezent lui Bahar al-Assad. Poate că nici unele dintre statele occidentale nu sunt, după experienţa din Libia, foarte hotărâte în promovarea unor decizii la nivelul ONU care, în final, ar putea servi drept argument pentru declanşarea unor acţiuni militare. Siria se află într-o zonă foarte sensibilă, între Iran, Israel şi Liban, iar o destabilizare a regiunii de proporţiile celei din Libia ar putea pune în pericol fragilul echilibru de securitate din regiune. Culmea este că nici actuala variantă nu este foarte atrăgătoare, dat fiind faptul că, direct sau indirect, Damascul a acordat sprijin şi protecţie unor organizaţii islamiste radicale precum Hezbollah şi Hamas. Blocajul din Consiliul de Securitate a determinat unele ţări, precum Canada sau Turcia, să iniţieze propriile sancţiuni împotriva regimului sirian, dar în lipsa unei unităţi pe plan internaţional efectele acestora vor fi limitate. Siria rămâne „nuca tare” a Orientului Mijlociu, iar politica pasului pe loc de la ONU nu va ajuta cu nimic în deblocarea situaţiei. În aceste condiţii, la Damasc „primăvara” nu va veni prea curând. 

Citit 10399 ori Ultima modificare Luni, 10 Octombrie 2011 22:18

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.