Criza datoriilor din zona euro a generat deja câteva „summituri cruciale” la nivel european. Încă unul se anunţă pentru această săptămână… dar spre deosebire de alte astfel de întâlniri, se pare că sunt de aşteptat o serie de măsuri mai de substanţă în direcţia ieşirii din criză şi recăpătarea încrederii în stabilitatea monedei europene. Până în prezent, soluţiile vehiculate pentru criza datoriilor din Grecia, Italia sau Portugalia au fost de genul celor care nu au lăsat economia europeană „nici să moară, nici să trăiască”.
Sentimentul de incertitudine, de confuzie s-a transmis mai departe pe pieţele financiare amplificând problemele deja existente. Ideea modificării tratatelor europene în sensul impunerii unei mai mari discipline bugetare în ţările UE, inclusiv cu definirea unor sancţiuni la adresa celor ce încalcă regulile fiscale, este soluţia ce va fi prezentată liderilor europeni de tandemul Nicolas Sarkozy – Angela Merkel. Teoretic, cu o Uniune Europeană mai disciplinată s-ar putea „rupe în două pisica” datoriilor, însă punerea în practică nu va fi uşoară. În fapt, integrarea europeană ar fi accelerată în senul unei integrări fiscale, ceea ce nu este pe placul tuturor.
Ţări precum Marea Britanie sunt „prin definiţie” reticente la renunţarea unor puteri în favoarea Bruxellesului. În plus, încă mai persistă temerea că o modificare prea profundă a tratatelor europene ar genera organizarea unor referendumuri cu un deznodământ greu de anticipat. O soluţie ar fi restrângerea planului strict la cele 17 ţări din zona euro, sub o formă juridică prin care s-ar evita necesitatea organizării unor consultări populare. Dar liderii europeni va trebui să stabilească în această săptămână şi până unde vor merge cu solidaritatea faţă de ţările cu datorii mari, elementul cheie fiind prerogativele Băncii Centrale Europene în a cumpăra obligaţiuni de la membrii aflaţi în dificultate.
O nouă amânare a unui răspuns european clar şi răspicat nu ar face decât să pună şi mai multă sare pe rană. A trecut vremea în care lucrurile mai puteau fi tergiversate, „negociate” într-un sens sau altul, iar acum se pune chiar problema solidităţii construcţiei europene. Germania şi Franţa sunt în acest moment „grinzile de rezistenţă”, dar pentru ca o construcţie să aibă sens mai trebuie şi ca toată lumea să dorească să stea sub acelaşi „acoperiş” de natură financiară.
