Catalogat drept „decizia secolului”, dar întâmpinat mai degrabă cu plictiseală de cetăţeni, referendumul din Croaţia privind aderarea la Uniunea Europeană pare o simplă formalitate. Sondajele de opinie sunt şi ele liniştitoare, numărul de voturi favorabile aderării fiind undeva la 55 – 60 la sută. Totuşi, dincolo de această apatie, cazul Croaţiei prezintă o serie de particularităţi. Un vot „Da” pentru construcţia europeană a devenit destul de rar în ziua de azi şi numai pronunţarea cuvântului „referendum” dă fiori la Bruxelles, după eşecul proiectului constituţional european în Franţa şi Olanda, impasul Tratatului de la Lisabona din Irlanda şi ameninţarea euroscepticilor cu declanşarea unor insurecţii comunitare. Prin urmare, un „Da” în Croaţia, chiar şi fără entuziasm – prin 2003 mai bine de 80 la sută dintre croaţi îmbrăţişau ideea europeană – este o realizare. Un alt element cu semnificaţii demne de remarcat este acela că, prin noua extindere, Croaţia devine, alături de Slovenia, al doilea stat din fosta Iugoslavie care se regăseşte într-un spaţiu comun de cooperare. Este un element de speranţă şi pentru celelalte state din Balcani de Vest că reformele le vor putea aduce într-un sistem de relaţii mai puţin frământat. Din acest punct de vedere, Croaţia face prin aderarea la UE un pas important în consolidarea sistemului de alianţe politice şi economice, cu efecte atât în planul stabilităţii, cât şi în cel al obţinerii unor garanţii de securitate suplimentare. În acelaşi timp, liderii europeni ar trebui să mediteze serios la aplatizarea tot mai accentuată a încrederii în valorile construcţiei europene. Criza economică, manifestată atât de agresiv în zona euro, a subminat considerabil capacitatea UE de a se mai autodefini drept un Pământ al Făgăduinţele pentru statele europene. În decembrie, semnarea Tratatului de Aderare a Croaţiei la UE nu a fost întâmpinată nici cu focuri de artificii, nici cu declaraţii politice spectaculoase. Probabil că nici după ziua de duminică nu se vor desface prea multe şampanii. Dar cel puţin e bine când totul se termină cu bine.
