Drapelul turkmen din căminul D
La Universitatea „Dunărea de Jos” sunt 52 de studenţi străini, fără să-i punem la socoteală pe cei din Republica Moldova. 12 dintre aceştia sunt din Turkmenistan. Cu trei dintre ei, Atajan, Dovran şi Suleyman (acesta din urmă seamănă izbitor cu fraţii Costea, de la Steaua!), am stat de vorbă, încercând să aflu cum e viaţa de student văzută prin ochii unor asiatici, veniţi de la aproape 4.000 de kilometri să înveţe la Galaţi Arhitectură Navală, pentru că în ţara lor nu există învăţământ superior cu acest profil. Cei trei locuiesc în căminul D şi sunt cunoscuţi ca nişte tineri liniştiţi, sociabili, săritori, care nu creează probleme.
La 4.000 de kilometri de casă
Primul lucru care m-a frapat în camera lor a fost – oarecum de aşteptat - drapelul Turkmenistanului, care îi face să depăşească mai uşor distanţa faţă de casă şi faptul că nu ajung să-şi vadă familiile decât o dată pe an, vara, din motive financiare: un drum costă aproape 500 de dolari dus-întors, başca faptul că merg 15 ore cu autocarul până la Istanbul, încă trei ore cu avionul până la Aşgabat, capitala turkmenă, şi de acolo cât mai are fiecare până acasă. Al doilea lucru care m-a mirat a fost cât de bine vorbesc cei trei româneşte: „Înainte de a veni la Galaţi am făcut un an pregătitor la Piteşti. Am fost selectaţi 20 de studenţi, dintre care 8 s-au dus la Ploieşti iar noi, 12, am venit la Galaţi”, mi-au explicat cei trei, în baza unui protocol între state.
Mâncarea – o problemă
I-am întrebat cum se distrează, ce le place aici şi ce nu, ce ar schimba la viaţa de student pe care o au.
„Cât e vremea bună, jucăm fotbal. Ne-am făcut prieteni români, ne-am obişnuit să vorbim cu ei. Când e frig stăm în camere, mai comunicăm pe internet cu cei de acasă, mai învăţăm pentru examene. Am dat deja unul şi mai avem încă trei. Toţi profesorii sunt înţelegători cu noi şi le mulţumim”, spune Atajan.
Cu mâncarea noastră încă nu s-au obişnuit, acesta fiind motivul pentru care li s-a aprobat să-şi pregătească singuri mâncăruri specifice, ca la ei acasă, pentru a depăşi „şocul” din acest punct de vedere.
„Fetele româneşti (sic!) sunt frumoase”
„Toate fetele româneşti (sic!) sunt foarte frumoase”, sunt de acord cei trei tineri turkmeni. „La noi sunt foarte multe brunete, aici sunt şi blonde şi cu părul de culoarea ciocolatei”, adaugă Atajan zâmbind.
Singurul lucru pe care l-ar schimba la viaţa de student e… ora la care trebuie să se trezească dimineaţa: 7, pentru a ajunge la 8 la cursuri.
Băieţii au început să cunoască oraşul, colegii din Galaţi i-au dus peste tot, începând cu Club S şi alte locuri de distracţie, dar şi la hipermarketuri sau la magazinele din Ţiglina.
Accidentul
La un meci de fotbal, unul dintre colegii lor şi-a rupt un picior. Atunci, administratorul căminului, Rodica Argenti, a apelat la un student la medicină, care face practică pe maşina Salvării, să-l însoţească pe accidentat până la spital şi înapoi. Aşa s-au legat prietenii, aşa au început să simtă că, deşi sunt la atâtea mii de kilometri distanţă de casă, nu sunt singuri. Incidente majore în care să fie implicaţi tinerii turkmeni nu au fost până acum: „Noi am venit aici să învăţăm, nu să creem sau să ne creem probleme”, spun cei trei.
