Lipsa de reacţie în faţa unor derapaje xenofobe precum site-ul olandez defăimător la adresa imigranţilor din ţările Central şi Est Europene naşte monştri. Modelul a fost copiat şi de o altă grupare radicală, de această dată din Belgia. Coincidenţă sau nu, este vorba tot de o formaţiune xenofobă flamandă. Sub masca combaterii criminalităţii şi a muncii la negru, imigranţii devin din nou ţinta unor politicieni ce caută să câştige capital electoral prin incitare la ură şi alimentarea unor temeri mai degrabă imaginare. Aceste cazuri scot în evidenţă slăbiciunile unui sistem comunitar care, deşi a fost capabil să producă o Cartă a Drepturilor Fundamentale, nu este în stare să apere pe deplin principiile enunţate ea. Jocurile politicii interne reuşesc din ce în ce mai des să obstrucţioneze politicile UE în ansamblu, iar afişarea unor opinii anti-comunitare a devenit mai degrabă o modă. Desigur, este nevoie de opinii critice, politicile comunitare îşi au în anumite privinţe păcatele lor, dar orice s-ar spune, principiile democratice şi xenofobia sunt incompatibile. În Olanda, un guvern minoritar a evitat să ia o poziţie tranşantă împotriva site-ului formaţiunii lui Geert Wilders de teamă să nu-şi piardă fragila susţinere parlamentară. Ironia sorţii, chiar parlamentul olandez a ajuns la un moment dat să condamne site-ul cu pricina, compensând pe undeva slăbiciunea dovedită de Executiv. În Belgia, lipsa de reacţie în faţa xenofobiei nu face decât să o legitimeze şi ar putea avea pe termen lung consecinţe chiar mai grave decât, să spunem, o ipotetică prăbuşire a unui guvern. Formaţiunea care acum îşi îndreaptă tirul spre imigranţi militează şi pentru desprinderea Flandrei de Belgia şi face asta pe un ton la fel de agresiv. Nesancţionate, iniţiative precum site-urile îndreptate împotriva imigranţilor duc la crearea unor linii de demarcaţie artificiale între comunităţi. Iar de la aceste frontiere de ordin conceptual până la reinventarea unor frontiere reale de ordin administrativ, poliţienesc sau teritorial nu este decât un pas. Istoria a cunoscut deja experienţe asemănătoare, când greşeala de a cădea în capcana populismului şi xenofobiei a fost scump plătită. E un preţ pe care statele din spaţiul comunitar nu trebuie să îl uite. Pentru că, se ştie doar, cine uită lecţiile istoriei este condamnat să le repete.
