Cu doar câteva zile înainte de alegerile legislative, agenţia Standard & Poor*s a mărit ratingul Greciei la categoria „CCC”. Asta nu scapă ţara de categoria „junk”, recomandată doar amatorilor de senzaţii tari sau afaceri speculative, dar este, după o perioadă atât de lungă de criză, primul semn de încurajare ce vine din partea pieţelor financiare. Desigur, acesta este în special rezultatul restructurării datoriilor către mediul privat cu 100 miliarde de euro, adică aproape o treime din totalul datoriilor publice.
Teoretic, laurii acestui câştig ar trebui să se îndrepte, electoral vorbind, către liderul socialiştilor din Pasok, Evanghelos Venizelos, cel care, din poziţia de ministru de Finanţe, a purtat negocierile atât de dificile cu băncile. Numai că, acelaşi Venizelos este cel care a girat, alături de partidul său, planul dur de austeritate, atât de criticat de către greci. Pusă în balanţă, austeritatea ar putea să atârne mai greu…
Ironia sorţii, nici principalul partid de opoziţie de până acum jumătate de an, Noua Democraţie, formată din conservatorii lui Antonis Samaras, nu poate valorifica politic frustrările populaţiei faţă de planurile de austeritate. Samaras a fost nevoit să dea mâna cu socialiştii când pericolul ca Grecia să fie scoasă pur şi simplu din zona euro a devenit extrem de mare. Înţelegerea s-a concretizat sub forma guvernului condus de tehnocratul Lucas Papademos, dar dincolo de unele chestiuni de nuanţe, austeritatea nu a devenit mai agreată de către greci. Mai mult, o parte a electoratului tradiţional a considerat poziţia lui Samaras ca pe un fel de trădare.
Aşa se face că partidele de orientare radicală, fie ele stânga sau de dreapta, aflate până nu demult la marginea spectrului politic, au şanse extrem de mari să adune voturi suficient de numeroase încât să poată influenţa orientarea viitoarei conduceri a ţării. Unii consideră că singura metodă de evitare a intrării în arcul guvernamental a unor formaţiuni radicale ar fi eventuala continuare a coabitării la guvernare dintre Pasok şi Noua Democraţie. Numai că, o astfel de soluţie este discutabilă. A pune în aceeaşi oală politică şi stânga şi dreapta duce de cele mai multe ori la experienţe nefericite. Poate că o astfel de variantă poate funcţiona pe termen scurt, aşa cum s-a întâmplat în ultimele luni, dar pe termen mai lung izbucnirea unui conflict este mai degrabă doar o chestiune de timp. Rezultatul alegerilor din Grecia este, prin urmare, unul cu suspans. Iar punctul culminant nu se va transmite doar la vârful politicii elene, ci şi pe pieţele financiare, acolo unde un rating poate să crească foarte greu, dar să scadă extrem de repede.
