Asistentele austriece muncesc aproape non-stop şi dau socoteală
Patru eleve de la Şcoala sanitară postliceală „Carol Davila” din Galaţi participă timp de o lună la practică în Austria - la Şcoala de medicină AZW din Innsbruck, şcoala gălăţeană fiind membră în Modulul European de Nursing. Am fost curioşi să vedem ce viaţă duc gălăţencele în această parte a lumii binecuvântată cu un peisaj extraordinar şi am aflat că e foarte provocatoare, dar şi stresantă. Am aflat şi cum o duc bolnavii „lor”.
Spicuim din scrisoarea trimisă şcolii, din Austria, de către una dintre eleve, Nicoleta Sandu. „Secţia în care am fost repartizată de domnul Peter este cea care se adresează pacienţilor cu deficienţe psihice şi fizice. Mintal Healtcare, îşi începe ea scrisoarea.
Numai patru bolnavi pe cap de asistentă
„Programul începe la 6.45 şi se termină chiar şi pe la 17.00. La 7.00 are loc zilnic o şedinţă de zece minute: fiecare asistentă medicală îşi trece în revistă cazurile. O asistentă are în general în grijă doar patru pacienţi. La şedinţa de dimineaţă mă implică activ, adresându-mi-se întrebări în engleză despre starea pacienţilor. La ora 7.10 începe nebunia - pregătesc micul dejun”, povesteşte gălăţeanca. Masa se serveşte la pat: pacienţii sunt imobilizaţi, dependenţi de asistenţă, unii fiind foarte în vârstă sau foarte bolnavi. „Micul dejun implică şi administrarea medicamentelor”. Pacienţii sunt spălaţi - materialele de protecţie sunt de altfel la discreţie. Se schimbă pamperşi, lenjerie, se poziţionează pacienţii funcţie de boala fiecăruia. La 10.20, fetele dau din nou socoteală, într-o altă şedinţă, despre pacienţi şi despre serviciile „bifate”: „Trebuie să menţionez că singura pauză pe care o am e de la 13.00 la 14.00, restul timpului muncindu-se, fără exagerare, la foc continuu", mai scrie eleva de la "Davila". Şi tot aşa, ajutându-i şi pe bolnavii mobili, la masă, la baie, pregătind materiale şi medicamente, trece ziua. Seara, frânte desigur, gălăţencele sunt invitate însă la vernisaje, la concerte sau festivităţi cu caracter umanitar. Şi, venind dintr-un oraş european, nu pot refuza, doar ca să-şi tragă sufletul.
