George Vârban, elev al Liceului de Artă din Galaţi, premiat cu 2.000 de euro pentru talent

George Vârban, elev al Liceului de Artă din Galaţi, premiat cu 2.000 de euro pentru talent
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tânărul tenor George Vârban - elev al Liceului de Artă "D. Cuclin" din Galaţi - a fost premiat de Fundaţia "Principesa Margareta a României" cu 2000 de euro. Fundaţia a organizat cel dintâi eveniment al programului “Tinere talente", prin care 28 de tineri artişti în domeniul artelor plastice şi muzicii, cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani, riguros selectaţi de un juriu format din personalităţi ale vieţii muzicale în România, dar şi din zona artelor plastice, au primit burse individuale de 2000 de euro pentru dezvoltarea propriului talent. George Vârban a reuşit să se facă remarcat prin cele peste 20 de premii I şi trofee câştigate la concursurile naţionale şi internaţionale de profil. Bursele vor acoperi participările la concursuri, masterclass şi workshop-uri, în România şi în străinătate. Prin intermediul programului “Tinere talente”, Fundaţia "Principesa Margareta a României" le oferă bursierilor întâlniri de mentorat cu artişti cunoscuţi, participarea la o tabără culturală la Tescani, dar şi participarea la o serie de evenimente de promovare pe parcursul anului 2013. Tinerii artişti au susţinut un concert de muzică clasică, iar tinerii plasticieni au vernisatla vernisajul expoziţiei realizate de talentaţii plasticieni vernisaj.

Citit 2298 ori Ultima modificare Joi, 18 Aprilie 2013 17:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.