Directorul Colegiului „Spiru Haret”: „Manualele la matematică nu pot fi folosite”

Directorul Colegiului „Spiru Haret”: „Manualele la matematică nu pot fi folosite”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Decizia ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, ca profesorii să nu mai ceară caiete speciale şi manuale auxiliare elevilor a stârnit valuri de nemulţumiri în rândul profesorilor, care susţin că una se vede din scaunul ministerial şi alta e, de fapt, realitatea la clase.

Unul dintre profesorii care s-a declarat vădit împotriva acestei măsuri este chiar directorul Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Tecuci, Ion Grecu. „Eu predau matematica, iar manualele la această disciplină nu pot fi folosite. Sunt depăşite, nu mai corespund cu programa. Iar pentru performanţă, nu poţi să lucrezi doar din manual, plafonezi elevul. În plus, nu poţi să-i laşi pe fiecare să-şi cumpere auxiliarele după ureche. Ori lucrezi cu toţi la fel, ori nu mai faci. Povestea cu comisioanele obţinute de profesori cu aceste ocazii e o prostie. E vorba de cel mult 20-30 de lei, bani cu care profesorii îşi achită propriile cărţi. Eu, de exemplu, folosesc aceleaşi auxiliare de cinci ani. Aşa că elevii le transmit din generaţie în generaţie şi le cumpără mai ieftin la mâna a doua. Fără o culegere, mă las de meserie. Mai ales că la cea cu care lucrez, am fost întrebat de autor ani la rând ce îmbunătăţiri să aducă şi e făcută exact după necesităţile mele şi ale elevilor de la clasă, cu probleme şi exerciţii cu grade de dificultate diferite. La noi, elevii sunt cei care solicită să lucreze în plus. De exemplu, am solicitări de la elevi să cumpăr Gazeta Matematică realizată de catedra de la CNVA. Ce fac? Îi trimit pe elevi să-şi ia fiecare de la Galaţi? Sau aştept să mi le cumpere ministerul?”, spune supărat profesorul Ion Grecu.

Citit 4687 ori Ultima modificare Marți, 28 Ianuarie 2014 18:58

5 comentarii

  • postat de eu
    Miercuri, 05 Februarie 2014 16:30
    79.116.99.***
    sa nu exageram, una este sa ai o culegere pentru examene sau pentru performanta si alta este sa le impui elevilor cumpararea cartilor unor profesori pe care nu le cumpara nimeni
    1
    0
    Raportează
  • postat de Corina
    Vineri, 31 Ianuarie 2014 13:02
    90.169.111.***
    Suna bine de tot solutia cu fotocopiatul, manualele care au primit aprobari nu sunt toate bune pentru lucrul la clasa. Dar este inca ilegal sa se fotopieze si sa se distribuie fotocopii ale unei carti protejate de copyright. Si vor veni mai incolo plangerile legate de hartie si tonner...
    0
    3
    Raportează
  • postat de Ioana
    Joi, 30 Ianuarie 2014 23:46
    89.137.230.***
    Aveti dreptate, domnule profesor , intr-o privinta:manualul nu este suficient si este necesar sa se lucreze suplimentar din culegeri, caiete speciale, etc. Insa, as veni cu intrebarea:de ce trebuie sa-si achizitioneze fiecare copil aceste culegeri? Din banii pe care ii dau elevii, incepand cu clasa pregatitoare, s- ar putea aduna un fond al scolii/liceului si achizitiona cateva copiatoare care sa va ajute sa pregatiti fiecare ora, punandu-le la dispozitie elevilor materialul necesar, sub forma de fise , asa cum isi organizeaza activitatea si profesorii din scolile din vest. Sunt convinsa ca participarea materiala a fiecarui copil ar fi mult mai mica decat daca si-ar cumpara toate materialele suplimentare si, mai ales in cazul copiilor din clasele primare, ar fi un mod prin care scoala si cadrele didactice ar arata ca le pasa si de dezvoltarea armonioasa a corpului , protejand coloana vertebrala in formare a copiilor. Inteleg lipsa fondurilor de la minister si, e clar, statul nu ajuta in formarea la un nivel superior al elevilor, dar daca familiile tot cheltuie niste bani, macar sa se caute solutii ca sumele sa fie rezonabile(eu am fetita in cls.I si am platit la inceputul anului aproximativ 200 lei pe manuale suplimentare si caiete speciale , tot pe principiul ca imi doresc ca fetita mea sa aiba la dispozitie materialele necesare pentru o educatie mai buna; dar nu mi se pare normal ca parintii sa fie nevoiti sa cheltuiasca asa sume mari! Daca s-ar fi dat 50 ron , numai de la o clasa se adunau in jur de 1000ron... Sa zicem ca intr-o scoala sunt in jur de 16 clase...cam la ce suma ajungem? )
    5
    0
    Raportează
  • postat de VALI IONITA
    Joi, 30 Ianuarie 2014 09:06
    79.116.104.***
    Respect, domnule profesor!
    Daca am merge doar pe baza manualului, ce ar face copiii la toate evaluarile pe care le au?Manualul are 5-6 exercitii si 2-3 probleme care nu le solicita gandirea , ci doar aplicarea algoritmului predat.Matematica ,si nu numai aceasta materie, nu se poate invata doar cu un manual depasit.
    2
    10
    Raportează
  • postat de prof de acord cu dl prof Grecu
    Miercuri, 29 Ianuarie 2014 21:38
    95.77.96.***
    Are dreptate domnul profesor! La matematica , la orice nivel ca e gimnaziu, ca e liceu daca nu ai o culegere dupa care sa lucrezi nu poti face nimic. Manualele sunt facute dupa programa din 1996 si chiar daca ar fi dupa actuala programa din 2009 tot nu ar fi multumitoare avand un numar mic de exercitii si foarte prost alese.
    O culegere la clasa nu e nici pe departe un moft ci o necesitate.
    Ministrul ar trebui sa lase lumea in pace pentru ca sunt si elevi care vor sa invete si parinti constineti ca fara o culegere copilul lor nu va sti niciodata matematica.
    Bineinteles ca minsiterul daca nu e in stare sa faca un manual (culegere) care sa satisfaca cerintele actuale, ar trebui frumos sa adopte una doua culegeri (cele mai folosite de profesori) pe care sa le cumpere si sa le distribuie gratis in scoli. Cam asta inseamna invatamant gratuit, ca tot se spune de prin minister ca invatamantul este gratuit si sa nu se stranga bani. Ca sa nu se ceara nimic la parinti trebuie ca Educatia sa aiba 6% din PIB cum scrie in legea Educatiei pe care nu o respecta nimeni.
    0
    14
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.