Sală de sport a unui liceu din Galaţi, transformată în câmp de lupte (VIDEO)

Sală de sport a unui liceu din Galaţi, transformată în câmp de lupte (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Supervizaţi de reprezentanţi ai Universităţii de Ştiinţe din Hanze din Olanda, elevii de la cinci licee s-au duelat cu catapultele


Cu căşti pe cap, sau pur şi simplu purtând emblemele instituţiilor de la care provin ca pe un stindard de luptă, elevii de la cinci licee gălăţene şi-au dat întâlnire ieri în sala de sport a Colegiului Naţional „C. Negri”, pentru a participa la o inedită bătălie cu catapulte. Deşi vâjâitul mingilor pe post de proiectil îţi cam dădea fiori, nu vă imaginaţi că a fost o desfăşurare de forţe, ci doar o luptă a celor mai bune idei puse în practică.

În jur de 18 catapulte, mai mari sau mai mici, încropite cu cele mai năstruşnice materiale (de exemplu, majoritatea aveau castroane de plastic sau metal şi chiar fructiere din sârmă pe post de coş de muniţii), stăteau înşiruite de-a lungul pereţilor, în timp ce echipajele de constructori aşteptau cuminţi să le vină rândul ca să demonstreze ce poate face maşinăria. Bineînţeles că toate explicaţiile date comisiei din concurs au fost formulate în limba engleză, pe care elevii echipajelor o vorbeau foarte fluent. 

„Taţii noştri au mai făcut ceva practică la şcoală”

Impresionante au fost nu numai invenţiile elevilor, ci şi plăcerea cu care aceştia discutau şi dădeau detalii despre lucrurile meşterite de ei, însufleţirea care li se citea în ochi şi mândria fiecăruia de a aparţine unei anumite echipe de care-i leagă ore şi ore de muncă pentru a-şi vedea ideea concretizată.

Membrii echipei clasei a X F de la Colegiul „C. Negri” – Bianca Nicolau, Andrei Horoiu, Marian Dicomes Macuc şi Mihai Zorilă - erau foarte mândri la momentul trecerii noastre pe acolo, pentru că obţinuseră cel mai mare punctaj de până atunci. „Toată vacanţa am lucrat câte patru ore pe zi şi apoi am perfecţionat-o. Am avut de folosit obligatoriu două obiecte dintr-o listă de zece. Ne-am documentat pe internet, dar avem şi o importantă parte care ne aparţine”, ne spune Andrei Horoiu, în timp ce colegii săi din echipaj ne arată cum funcţionează „arma” şi ce invenţie minunată au găsit, că în loc de un castron oarecare, au pus un coş de fructe cu găuri, ca să nu aibă rezistenţă la aer, astfel încât să arunce mai cu foc.

Membrii echipei „Moldaviers” (moldovenii, în olandeză) de la Colegiul „Cuza” – Călin Creţu, Radu Savin, Costel Cărăuşu şi Daniel Takacs - ne-au spus că s-au documentat şi ei pe internet şi că au beneficiat şi de sfaturile părinţilor lor, care au făcut mai multă practică la şcoală, decât fac elevii din ziua de azi. „Abia aşteptam să putem să punem şi noi în practică cunoştinţele învăţate la şcoală, este domeniul în care învăţământul românesc nu excelează”, spun cei de la „Cuza".

Pe lângă cele două licee deja menţionate, au mai participat cu catapulte elevi de la Colegiul Naţional „M. Kogălniceanu”, de la CNVA şi de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”.

„M-a impresionat inventivitatea lor”

Universitatea din Hanze nu este la prima colaborare cu Galaţiul, reprezentanţii acestei instituţii derulând în anii anteriori un proiect cu Colegiul „Al. I. Cuza” – „Casa viitorului”.

Naomi Eustace de la departamentul de marketing al universităţii ne explică faptul că acţiunea face parte dintr-un proiect de promovare a instituţiei în rândul elevilor gălăţeni. „M-au impresionat cu inventivitatea lor şi sper să avem cât mai mulţi studenţi buni din rândurile lor”, spune Naomi Eustace.

La rândul său, directoarea Colegiului „C. Negri”, Andra Ionescu, ne explică faptul că selecţia celor 18 echipaje s-a făcut dintr-un număr de peste 40 de proiecte trimise on-line la Hanze. „Sperăm să nu ne oprim aici, să putem merge cu un grup de elevi la Universitate, unde să desfăşoare în laboratoare proiecte asemănătoare alături de studenţii instituţiei”, spune directoarea de la „C. Negri”.

O gălăţeancă e coordonatoarea concursului

Edith Stanca este gălăţeancă, absolventă de CNVA, actualmente studentă la Hanze. Ea este cea care a venit cu ideea organizării concursului de catapulte: „Mi s-a părut amuzant şi atractiv pentru că te duce cu gândul la ceva aventuros. Sunt mulţi români la universitatea unde studiez şi nu renunţă la facultate, aşa cum se întâmplă cu olandezii. De aceea mi-aş dori să-i conving şi pe alţi colegi mai mici”, spune tânăra. Edith susţine că a făcut o alegere foarte bună, întrucât tot ce învaţă teoretic la Hanze, aplică apoi în laborator şi concretizează mai departe prin proiecte.

Oul şi catapultele

Catapultele au fost testate în mai multe probe: cât de mult aruncă în înălţime, cât în lungime, cât de puternice sunt, cât de aspectuoase sunt. O probă surpriză şi cu mult lipici la public a fost ca fiecare echipaj să construiască  o apărătoare cât mai bună pentru un ou, astfel încât muniţia din catapultă să nu-l strivească. Deci după ce s-au chinuit să construiască o armă cât mai performantă, au fost nevoiţi să demonstreze că ştiu să se apere şi de efectele ei.

Nici nu mai contează în final cine a câştigat concursul şi cine a primit premiul oferit de Universitatea din Hanze – senzori pentru construit diferiţi roboţi. Toţi participanţii s-au simţit bine lucrând la un asemenea proiect, s-au ales cu multă experienţă în a face ceva cu minţile şi mâinile lor, ceea ce ar trebui să se întâmple la şcoală măcar săptămânal, dacă nu zilnic.

Citit 3251 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Februarie 2014 18:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.