S-a legiferat accesul FĂRĂ BACALAUREAT la universităţi

S-a legiferat accesul FĂRĂ BACALAUREAT la universităţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Educaţiei a publicat în Monitorul Oficial metodologia de care universităţile mai aveau nevoie pentru a începe efectiv să înscrie la cursuri tineri fără diploma de bacalaureat. În Monitorul Oficial din 9 septembrie, a apărut Ordinul nr. 4542 pentru aprobarea „Metodologiei-cadru privind organizarea şi funcţionarea învăţământului terţiar nonuniversitar, organizat la nivelul colegiilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, în anul şcolar 2014-2015”.

Este ordinul prin care se legiferează accesul tinerilor care nu au luat bacalaureatul, atât în universităţi private, cât şi în cele de stat. Ordinul a fost anunţat încă din vară de Ordonanţa de Urgenţă 49/2014, care prevedea, printre altele, inclusiv organizarea unei a treia sesiuni de bacalaureat, în luna februarie.

Metodologia publicată recent în Monitorul Oficial prevede că aceste colegii, care nu sunt altceva decât nişte şcoli postliceale organizate sub aripa universităţilor, vor avea o durată de 1-3 ani. Pentru anul universitar 2014-2015, statul nu acordă finanţare pentru solicitanţi, deci atât la stat, cât şi la privat vor exista numai locuri cu taxă. Metodologia de anul acesta pare să fie un cadou pentru universităţile particulare.

La Galaţi, avem deja studenţi fără bacalaureat

Contactat telefonic, atât preşedintele Senatului de la „Dunărea de Jos”, Lucian Georgescu, cât şi rectorul Universităţii, Iulian Bîrsan, susţin că nu au în plan înfiinţarea unor astfel de colegii, dat fiind că abia a apărut metodologia. „Nu e normal să se ajungă la universitate fără diplomă de bacalaureat. Dar dacă nu-i primim noi, sunt primiţi în altă parte, la şcolile postliceale. Pe de altă parte, există şi în Franţa aşa-numitele universităţi tehnice, unde candidaţii nu au nevoie de diplomă de bacalaureat”, ne-a declarat preşedintele Senatului.

De cealaltă parte, Universitatea „Danubis” şi-a înfiinţat deja o şcoală postliceală, cu trei specializări - Asistent medical generalist, Agent turism ghid şi Asistent de gestiune în unităţi de cazare şi alimentaţie. Universitatea „Danubius” le promite candidaţilor inclusiv organizarea de cursuri gratuite pentru promovarea bacalaureatului.

Citeşte şi "SUSŢINERE pentru facultate: INVESTIŢI în visul lui Petrică!"

Citit 6037 ori Ultima modificare Joi, 11 Septembrie 2014 15:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.