Postul de inspector şcolar general este SCOS LA CONCURS. Urmează concursuri pentru ceilalţi inspectori şi directori

Postul de inspector şcolar general este SCOS LA CONCURS. Urmează concursuri pentru ceilalţi inspectori şi directori
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Înscrierile pentru concursul de ocupare a funcţiei de inspector şcolar general vor începe săptămâna viitoare, pe 18 februarie, şi se vor finaliza pe 23 februarie.

Dosarele de înscriere vor fi depuse la ISJ, iar concursul se va desfăşura la Ministerul Educaţiei. "Am anunţat la avizierul ISJ şi am dat şi anunţ în presa locală. Metodologia a fost publicată în Monitorul Oficial pe 4 februarie", ne-a declarat inspectoarea generală numită cu delegaţie, Mioara Enache, care susţine că nu s-a decis încă dacă îşi va depune sau nu candidatura. Concursul se va derula între 11 şi 20 martie.

Pentru ocuparea acestei funcţii poate candida orice cadru didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: este membru al corpului naţional de experţi, este cadru didactic titular în învăţământ cu gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor; are o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin opt ani, are calificativul „foarte bine" în ultimii cinci ani; are recomandare vizând calităţile profesionale, manageriale şi morale din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ sau din partea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar; nu a împlinit vârsta standard de pensionare la data susţinerii concursului.

După desemnarea inspectorului general, urmează concursurile pentru inspector general-adjunct, director al Casei Corpului Didactic, inspectori şi directori de şcoli.


CITEŞTE ŞI: PROFESORII trebuie să RAPORTEZE ce au făcut cu cei 700 de lei PRIMIŢI în noiembrie 2014

Citit 4282 ori Ultima modificare Marți, 10 Februarie 2015 20:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.