"Universitatea vârstei a treia", la şase luni de la inaugurare

"Universitatea vârstei a treia", la şase luni de la inaugurare
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Proiectul, unicul de acest fel din ţară, a demarat pe 21 iulie 2016 şi a înregistrat un real succes, dovedind încă o dată că ideea implementării lui şi în România a fost una strălucită.

Acum, la şase luni de la inaugurare, lucrurile par să fie excelente, existând şanse ca acesta să continue fără probleme şi în anul următor. Cu această ocazie am stat de vorbă cu decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Florin Tudor, care ne-a împărtăşit câteva detalii mai puţin cunoscute şi ne-a povestit despre entuziasmul cu care vin studenţii la cursuri.

"Studenţii sunt foarte conştiincioşi. Nu lipsesc decât motivat şi sunt foarte interesaţi să afle cât mai multe. Pun întrebări şi întreţin discuţii elaborate cu lectorii." Prof. univ. dr. Florin Tudor - decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice 

Studenţii propun şi ei subiecte de discuţie pe marginea cursurilor şi se implică activ, fiind foarte curioşi şi dornici să înveţe. Acesta a ţinut să precizeze că iniţiativa, precum şi proiectul în sine aparţin Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, instituţia fiind cea care şi-a dorit să introducă şi la noi această idee, care există de câteva decenii în alte ţări, printre care Marea Britanie, Canada, China, Polonia, Cehia, Slovacia, Australia şi Franţa, de unde îşi are originea. De asemenea, proiectul conţine şi o componentă de cercetare, coordonată de Centrul de Cercetări Juridice, care se axează pe studiul fenomenului îmbătrânirii şi pe dimensiunea socială a acestuia.

Decanul Florin Tudor a ţinut să sublinieze şi faptul că în România lipseşte cu desăvârşire o componentă de integrare socială pentru persoanele în vârstă şi că proiectul exact acest lucru urmăreşte să-l acopere.

Din fericire, interesul pentru cursurile universităţii a fost crescut, astfel că, în vara lui 2016, s-au înscris 155 de studenţi seniori, dornici fie să descopere lucruri noi, fie să aprofundeze ceea ce ştiau deja. Aceştia sunt coordonaţi de 55 de lectori universitari, voluntari, fără de care proiectul nu ar avea succesul pe care-l are.

Sperăm că proiectul să continue să aibă succes şi să fie căutat şi poate chiar adoptat şi de alte universităţi din ţară.

Pentru a vedea ce impact are "Universitatea vârstei a treia", am stat de vorbă cu câţiva cursanţi care au fost dispuşi să împartă cu noi impresii despre această inedită experienţă.

Unul dintre ei, fost profesor universitar, ne-a spus că are o părere extrem de pozitivă despre tot ceea ce se întâmplă. Doamna R. A. ne-a declarat că speră ca iniţiativa să continue şi că, dacă ar fi să schimbe ceva, ar fi tematica, la care ar mai merita umblat. În rest, aceasta consideră că totul i se pare perfect şi că mai mulţi pensionari ar trebui să profite şi să se înscrie, mai ales că taxa e una modică, de 50 de lei pentru toate modulele disponibile. Întrebată de ce a ales să frecventeze aceste cursuri, aceasta a spus că a dorit să afle mai multe despre meseria pe care a practicat-o atâţia ani.

O altă doamnă, L.C, fost inginer chimist, ne-a declarat că este o iniţiativă foarte bună pentru pensionari, care şi aşa au puţine lucruri de făcut. Aceasta a mai ţinut să spună că şi-ar dori ca pe viitor să existe mai multe vizite pe teren, care să îi ajute în aplicarea noţiunilor teoretice învăţate.

Cât despre întrebarea dacă merită sau nu să vă înscrieţi la cursuri, doamna I. U., de profesie farmacist, ne-a spus că merită categoric şi că recomandă cu căldură "Universitatea vârstei a treia". Aceasta ne-a spus că nu ar schimba nimic şi că proiectul reprezintă un lucru foarte important pentru seniorii care vor să îşi folosească util timpul.

Concluzia care poate fi trasă este că acest proiect reprezintă un lucru foarte bun pentru un segment de populaţie adesea neglijat.   

Cine doreşte să se înscrie ar fi bine să ştie că există zece module. Deocamdată, sunt permise doar câte trei module pe semestru. Cursurile se ţin de la 10,00 la 12,00, cu o fereastră, apoi continuă de la 16,00 la 18,00. Taxa de înscriere e de 50 de lei şi se plăteşte o singură dată. Vârsta minimă de înscriere este de 55 de ani, iar cea maximă de 80 de ani. Cursanţii obţin, la sfârşit, o diplomă simbolică, nu şi competenţe pentru piaţa muncii.                                                                                                                    

Citit 2983 ori Ultima modificare Duminică, 30 Aprilie 2017 23:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.