
Ovidiu Amălinei
Negocieri pentru o prelungire a încetării focului în Fâșia Gaza
Miercuri, 29 Noiembrie 2023 17:55 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Israelul şi Hamas au luat în considerare miercuri parametrii unei potenţiale noi etape a acordului de încetare a focului în Fâşia Gaza, care să includă eliberarea de către gruparea islamistă palestiniană a unor ostatici bărbaţi sau militari, nu doar femei şi copii, a declarat o sursă informată cu privire la negocieri, potrivit Reuters. Şefii Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA) şi Serviciului de informaţii externe al Israelului (Mossad) s-au întâlnit marţi la Doha ...
"Războaiele din Ucraina și Gaza sunt foarte diferite"
Miercuri, 29 Noiembrie 2023 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Şeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că dreptul internaţional trebuie să se aplice în toate conflictele, dar că războaiele din Ucraina şi Gaza sunt foarte diferite, el răspunzând astfel acuzaţiilor privind standardele duble ale Occidentului, potrivit Reuters. Liderii arabi au acuzat ţările occidentale că nu aplică aceleaşi standarde războiului Israelului din Gaza, lansat ca răspuns la atacul mortal de la 7 octombrie al mişcării militante palestiniene Hamas, aşa cum au ap ...
Zahărul din Ucraina face viața amară în UE
Miercuri, 29 Noiembrie 2023 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cultivatorii de sfeclă de zahăr din Franţa cer ca importurile, în creştere, de zahăr din Ucraina să fie reexportate în afara Europei, pentru a evita să îi afecteze pe producătorii locali, transmite Bloomberg. Importurile de zahăr din Ucraina ale blocului comunitar ar putea ajunge la 700.000 - 800.000 de tone în sezonul 2023 - 2024, dublu față de sezonul precedent. Solicitările venite de la producătorii de zahăr urmează unor tensiuni similare create de explozia exporturilor de ...
Acord între CJ Galaţi şi Academia Română pentru salvarea conacului de la Țigănești
Miercuri, 29 Noiembrie 2023 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Consiliul Județean (CJ) Galați a semnat miercuri, 29 noiembrie, la București, acordul cu Academia Română prin care va prelua spre administrare Conacul "Costachi Conachi" de la Țigănești, pe o perioadă de zece ani, în vederea derulării unui amplu proiect de restaurare a acestui important monument istoric.
"E oficial. Astăzi (miercuri - n.r.), am semnat acordul de cooperare cu Academia Română pentru salvarea Palatului de la Țigănești. Astfel, timp de 10 ani, Palatul de la Țigăn ...
Ucraina se pregătește de o iarnă în defensivă în fața forțelor rusești
Miercuri, 29 Noiembrie 2023 15:03 | Publicat în Război în Ucraina
După ce nu a reuşit să avanseze atât de mult pe cât spera în contraofensiva sa de vară, Ucraina se pregăteşte de o iarnă în defensivă, în faţa unei armate ruse care desfăşoară ofensive cu forţe din ce în ce mai multe în Donbas, ceea ce i-a permis să preia iniţiativa pe frontul de est, relatează EFE.
În aceste condiţii, preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat marţi seară, în discursul său către naţiune, că a ordonat o "întărire semnificativă" a fortificaţi ...
Finlanda închide punctele de trecere a frontierei cu Rusia
Marți, 28 Noiembrie 2023 19:08 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernul finlandez a anunțat marți că a decis închiderea tuturor punctelor sale de trecere a frontierei cu Rusia timp de două săptămâni, într-o nouă tentativă de a opri fluxul de migranți la granița sa de est, despre care spune că este orchestrat de Moscova, relatează Reuters.
Anunțul vine la doar o zi după ce premierul finlandez Petteri Orpo afirmase că țara sa se așteaptă la o creștere a numărului de solicitanți de azil ce sosesc la granița sa cu Rusia fără docume ...
România rămâne pe ”tușa” Schengen și la următorul Consiliu JAI
Marți, 28 Noiembrie 2023 20:01 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România nu intră în Schengen nici în acest an, iar în Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) din 4-5 decembrie - pe a cărui ordine de zi se află intrarea României și Bulgariei în spațiul european de liberă circulație - nu va exista un vot, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale.
Aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen se află pe ordinea de zi a Consiliului JAI din 4-5 decembrie, exact în forma în care a figurat și pe agenda JAI din decembrie 202 ...
Iranul va primi avioane de luptă rusești Suhoi SU-35
Marți, 28 Noiembrie 2023 17:04 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Iranul a finalizat aranjamentele pentru livrarea unor avioane de luptă Suhoi Su-35 şi elicoptere de atac ruseşti, a declarat marţi ministrul adjunct iranian al Apărării, pentru agenţia Tasnim, în contextul în care Teheranul şi Moscova construiesc relaţii militare mai apropiate, transmite Reuters. Forţele aeriene iraniene dispun de doar câteva zeci de aparate de luptă, printre care avioane ruseşti şi modele americane vechi, achiziţionate înainte de Revoluţia islamică din 1979. ...
După turneul african, Iohannis pleacă în Dubai
Marți, 28 Noiembrie 2023 18:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 2-4 decembrie, la cea de-a 28-a conferinţă a statelor parte la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), care se va desfăşura în Dubai, Emiratele Arabe Unite, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Potrivit sursei citate, reprezentarea la COP28 este una la cel mai înalt nivel, până în prezent peste 140 de şefi de stat şi de guvern confirmând participarea şi urmând să aibă declaraţii na ...
Stoltenberg, încrezător în ajutorul SUA pentru Ucraina
Marți, 28 Noiembrie 2023 16:39 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat marţi "încrezător" cu privire la continuarea ajutorului militar american pentru Ucraina, îndemnând totodată statele aliate să îşi menţină efortul, informează AFP. SUA au furnizat deja Ucrainei ajutor militar în valoare de 40 de miliarde de dolari, însă fonduri suplimentare sunt blocate în Congres, din cauza unor reticenţe din partea mai multor congresmeni republicani. Ajutorul european este, de asemenea, în parte blocat ...