Florin Radu

Florin Radu

Victorie fără glorie în derbi pentru Oțelul

Luni, 01 Noiembrie 2021 06:00 | Publicat în SPORT
Gruparea roș-alb-albastră s-a impus în cel mai important meci din prima etapă a returului, însă fără a etala și o evoluție convingătoare. Meciul orgoliilor dintre cele două echipe ale județului nostru, Oțelul Galați și Sporting Liești, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor ca joc, cu toate că nu mai puțin de patru goluri au fost înscrise din prima repriză. Oțelul s-a impus, scor 3-1 (3-1), beneficiind de două lovituri de la 11 metri, cu care s-a și făcut diferența ...

Dublă cu Sportul pentru gălățeni

Sâmbătă, 30 Octombrie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
Echipa de hochei pe gheață a Clubului Sportiv Municipal Galați va disputa, în acest weekend, două partide cu Sportul Studențesc, în Campionatul Național de Seniori. Cele două meciuri se vor disputa la Patinoarul ”Dunărea”, sâmbătă (ora 17,30) și duminică (ora 11,00). Conform ultimelor reglementări, meciurile se vor desfășura fără accesul publicului. În aceste două jocuri gălățenii vor încerca să-și treacă în cont primele victorii în timp regulamentar din acest ...

Penultima etapă a turului

Vineri, 29 Octombrie 2021 04:00 | Publicat în SPORT
Campionatul Ligii I de fotbal a ajuns la etapa cu numărul 14, penultima a turului, care debutează astăzi cu duelul dintre FC Botoșani și Farul Constanța, programat de la ora 20,30. Runda va continua cu următoarele meciuri: CSU Craiova - CS Mioveni (sâmbătă, ora 19,00), CFR Cluj - FC Voluntari (sâmbătă, ora 21,30), Gaz Metan - Clinceni (duminică, ora 15,00), Sepsi - Dinamo (duminică, ora 17,30), FCSB - FC Argeș (duminică, ora 20,30), UTA - Chindia (luni, ora 17,30) și Rapid - FC ...

Campionat din ce în ce mai complicat la baschet masculin

Vineri, 29 Octombrie 2021 06:00 | Publicat în SPORT
Formaţia CSM Galați are un start mai greu de stagiune în Liga Națională de baschet masculin, cu toate că a performat în "Cupa României". Clubul Sportiv Municipal (CSM) Galați este reprezentat în Liga Națională de baschet masculin (LNBM) de trupa pregătită de antrenorul Florin Nini. Gălățenii, sub tutela lui Nini, au reușit să obțină o clasare miraculoasă în play-off, în ediția precedentă, iar la startul actualei stagiuni au eliminat-o din "Cupa României" pe BCM Argeș ...

Adversară din România pentru Emma Răducanu

Joi, 28 Octombrie 2021 04:00 | Publicat în SPORT
Participantă în cadrul turneului de la Cluj-Napoca, Emma Răducanu, jucătoarea de origine română care s-a impus în acest an la US Open, va juca în faza optimilor de finală contra Anei Bogdan. Răducanu a trecut în turul precedent de Polona Hercog, scor 4-6, 7-5, 6-1, în vreme ce Ana Bogdan a învins-o pe Ivana Jorovic, scor 7-6, 6-4. Altfel, o altă jucătoare din țara noastră este programată să joace astăzi în cadrul aceluiași turneu. Este vorba despre Irina Maria Bara, care a ...

Start în Liga Campionilor pentru United

Joi, 28 Octombrie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
Cei de la United vor juca astăzi, pentru al doilea an consecutiv, în Liga Campionilor. Primul meci al grupării gălățene este programat de la ora 14:00, cu formaţia Liqueni (Kosovo), în cadrul turneului ce se desfășoară în Ucraina. Gălățenii vor reveni pe teren vineri, de la aceeași oră, cu Araz (Azerbaijan), și duminică, în meciul considerat derbiul grupei, cu gazdele de la Uragan Ivano-Frankivsk. La capătul disputării tuturor partidelor din grupă, prima clasată se va cal ...

Derbiul orgoliilor, între două echipe cu același nume

Joi, 28 Octombrie 2021 06:00 | Publicat în SPORT
Fotbalul gălățean de la nivelul Ligii a V-a are în competiţie două echipe cu aproape același nume, din aceeași localitate, care se vor confrunta în această rundă. Dacă în fotbalul românesc există câte două echipe care se pretind a fi Steaua, Craiova, Dinamo sau Rapid, fotbalul gălățean are poveștile sale asemănătoare. La nivel de copii și juniori există înscrise în campionat două echipe cu numele Oțelul, una aparține de Suporter Club, entitate ce are reprezentantă ...

Barcelona și Real Madrid, din nou în prim-plan

Miercuri, 27 Octombrie 2021 04:00 | Publicat în SPORT
Cele două mari echipe ale Spaniei vor juca astăzi într-o etapă intermediară din campionatul spaniol, după ce s-au întâlnit între ele în urmă cu trei zile, 2-1 pentru Real Madrid, pe Nou Camp. Cei de la Barcelona (locul 9) vor juca primii, de la ora 20.00, pe terenul nou-promovatei Rayo Vallecano, formație mai bine clasată înaintea acestei runde (locul 7). Apoi, de la 22.30, Real Madrid (locul 2) va juca acasă cu Osasuna, una dintre revelațiile sezonului, formația din Pamplona fi ...

Oțelul, în grafic pentru promovare

Miercuri, 27 Octombrie 2021 06:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană Oţelul a reușit să termine pe primul loc turul de campionat, fiind principala favorită la câștigarea seriei sale. Cu toate că sezonul a fost început cu câteva semne de întrebare privind realizarea obiectivului, iată că la finalul turului gălățenii pot să se declare mulțumiți prin prisma faptului că ocupă prima poziție în clasament. Oțelul a reușit să câștige șapte dintre cele nouă partide, pierzându-le pe celelalte două: 1-2 la Liești și 1 ...

Start în turneul de la Cluj-Napoca

Marți, 26 Octombrie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
Mai multe jucătoare române în vogă participă în această săptămână la turneul de tenis de la Cluj-Napoca, ce se desfășoară în Sala Sporturilor din localitate. Conform tragerii la sorți, în primul tur, principalele două atracții, Simona Halep și Emma Răducanu, vor intra în concurs contra jucătoarelor Gabriela Ruse, respectiv, Polona Hercog (Slovenia). În cazul în care Halep și Răducanu vor ajunge până în sferturi, atunci tabloul indică o împerechere pentru un meci ...
Pagina 134 din 212