Întâlnire a poliţiştilor şi preşedinţilor asociaţiilor de proprietari

Întâlnire a poliţiştilor şi preşedinţilor asociaţiilor de proprietari
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Joi, în cadrul activităţilor dedicate “Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, la sediul Secţiei 2 Poliţie Galaţi a avut loc o întâlnire a oamenilor legii cu preşedinţii şi administratorii asociaţiilor de proprietari de pe raza secţiei.

Expunerile privind prevenirea furturilor din locuinţe au fost făcute de poliţişti din cadrul Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Compartimentul de Investigaţii Criminale şi poliţişti de proximitate. Au fost vizate aspecte referitoare la măsuri de prevenţie pe care proprietarii apartamentelor ar trebui să le adopte, pentru a împiedica sau zădărnici pătrunderea infractorilor în locuinţele lor, rolul activ pe care trebuie să-l aibă şi administratorii sau preşedinţii de asociaţii în sprijinirea poliţiei, în vederea popularizării unei astfel de măsuri.

Au fost prezentate şi supuse discuţiei modalităţi eficiente de colaborare între poliţie şi aceste asociaţii, pentru rezolvarea cu promptitudine a problemelor ce cad în competenţa oamenilor legii, făcându-se apel la creşterea spiritului civic.

Citit 828 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.