Spectacole în PREMIERĂ la Galaţi

Spectacole în PREMIERĂ la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Cu ocazia sărbătoririi Centenarului Unirii, directorul Teatrului Muzical, Teodor Niţă, a propus Primăriei un proiect care a fost aprobat, intitulat "100 de ani de cultură gălăţeană", ce va urmări popularizarea muzicii şi muzicienilor din oraşul de la Dunăre. Proiectul cuprinde, printre altele, două premiere spectaculoase care vor fi montate pe scena Liricului gălăţean, "Turandot" şi "Valurile Dunării".

"În primul rând, ne-am  propus ca, de două ori pe lună, înainte de un spectacol, să avem cinci minute dedicate culturii gălăţene, în care vom vorbi despre ce s-a întâmplat în ultima sută de ani pe tărâmul muzicii gălăţene, despre compozitori, şlagăre celebre, spectacole de referinţă, interpreţi celebri. Deja am început să facem acest lucru, iar, la ultimul concert simfonic, Laura Sava l-a prezentat pe pianistul gălăţean Valentin Gheorghiu, care va împlini în curând 90 de ani. Prezentarea poate fi făcută de oricine  doreşte, numai să ne anunţe din timp, de interpreţii de la Teatrul Muzical, oameni de cultură, profesori etc", ne spune directorul Teatrului Muzical, Teodor Niţă.

Toate prezentările urmează să fie adunate într-o carte, o mică istorie muzicală din ultimii o sută de ani.

În cadrul aceluiaşi proiect cultural, urmează să se monteze, pentru prima dată la Galaţi, opera "Turandot", de  Giacomo Puccini. "Este  o operă grea ca partitură muzicală, dificil de montat, deşi  foarte frumoasă. A fost pusă în scenă, la noi în România, de foarte puţine ori. Regizor va fi italianul Paolo Bosisio, cu care teatrul nostru a mai colaborat la proiecte de anvergură. Scenografia va fi semnată de Domenico Franchi şi Bogdana Pascal", a mai adăugat Teodor Niţă.

Un alt moment important al anului 2018 pentru Teatrul Muzical va fi pe 29 iunie, de Ziua Dunării, când instituţia va organiza un spectacol pe Faleză, un concert cu muzică uşoară românească de la începuturi până în prezent, orchestrată simfonic. De orchestraţie se va ocupa cunoscutul compozitor Andrei Tudor, cel care va alege, de altfel, şi partiturile.

Tot Andrei Tudor va colabora cu Teatrul Muzical şi pentru montarea în premieră absolută a operetei "Valurile  Dunării", compusă de George Grigoriu. "Spectacolul nu a mai fost montat niciodată. Teatrul din Galaţi este unicul deţinător al partiturilor integrale şi a drepturilor de autor, deoarece a achiziţionat prin anii '70 opereta, chiar de  la  compozitor. Partiturile sunt  în original la noi, prin urmare, nu are nici familia şi nici altcineva aşa ceva. Este normal să montăm acest spectacol, pentru că toată lumea ştie valsul "Valurile Dunării" şi de compozitorul său, Iosif Ivanovici, însă foarte  puţini ştiu că  există  şi o  operetă închinată acestora, acţiunea desfăşurându-se chiar în Grădina Publică din oraşul nostru. Este nemaipomenit ca, după atâta timp, să montăm acest spectacol unicat la noi. În plus, Andrei Tudor, care este chiar nepotul lui George Grigoriu, s-a oferit să  ne ajute cu orchestraţia. Prin urmare, va fi o creaţie de familie. Deşi nu s-a montat, opereta este deja cunoscută în întreaga lume datorită Angelei Gheorghiu, care cântă o minunată arie din "Valurile  Dunării", intitulată "Muzica". Ar fi fost păcat ca un asemenea patrimoniu să nu fie valorificat şi preconizăm ca premiera să aibă loc pe 1 decembrie 2018", a mai precizat directorul de la Muzical.

Tot în cadrul acestui proiect cultural este inclusă o acţiune derulată de Teatrul  Muzical "N. Leonard", în parteneriat cu Universitatea "Dunărea de Jos" şi Academia Română, la Institutul Cultural din Roma şi la Institutul Cultural din Veneţia, pe tema Centenarului Unirii. Este vorba de un simpozion şi de un spectacol pe această temă.

"Dincolo de toate aceste proiecte, publicul nostru se va bucura de spectacolele pe care le-am montat deja, dar şi noi ediţii alee tuturor festivalurilor pe care le organizăm de obicei, de muzică rock, folk, jazz şi Festivalul Internaţional Leonard", a mai adăugat directorul Teodor Niţă.

Citit 2846 ori Ultima modificare Joi, 18 Ianuarie 2018 21:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.