Dincolo de ”bariere”. Spunem DA oamenilor care au nevoie de noi!

Dincolo de ”bariere”. Spunem DA oamenilor care au nevoie de noi!
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

De 1 Iunie, oameni cu suflet mare din Galaţi au dăruit copiilor, și nu numai lor, o bucurie, o speranţă! Echipa „Pui la Jar” (fast-grill situat vizavi de Tribunal) şi omul de afaceri dr. Ciobotaru Răzvan Ionuț le-au făcut o surpriză celor din centrul de integrare pentru refugiați din Galaţi.

Originar din Tecuci, dr. Ciobotaru Răzvan Ionuț se împarte între Constanţa și Galati, unde desfășoară activități în domenii precum producție, servicii și imobiliare. Ca urmare a creșterii și dezvoltării afacerilor, cunoscutul antreprenor intenționează să construiască un centru pentru copii orfani, sperând să impulsioneze și alți oameni prin exemplul său. 

Referitor la situația celor cazaţi în centrul de refugiați, mulţi s-au tot întrebat „Ce caută ei la noi în țară?”. Adevărul este că, în momentul în care căutăm să depășim barierele culturale, religioase şi etnice care ne despart în mod artificial, atunci înțelegem și situația lor! Femeile, de exemplu, povestesc cu lacrimi în ochi că se săturaseră să audă zgomotul surd al armelor și să se teamă mereu pentru viaţa soților și a copiilor lor...

La centrul din Galaţi, cu toţii s-au bucurat enorm când au primit pachetele pregătite de echipa „Pui la Jar” (fast-grill-ul situat vizavi de Tribunal) și au ajutat cu entuziasm la descărcarea celor două camioane oferite de antreprenorul Ciobotaru Răzvan Ionuț, care s-a şi interesat la Poliția de frontieră de modul în care pot fi angajaţi cu forme legale cei care doresc să muncească! Cei care au participat la acțiunea organizată de noi s-au declarat satisfăcuți și bucuroși să-i audă pe refugiaţii din Siria, Irak și Iran vorbind româneşte – chiar dacă numai câteva propoziţii – şi au fost uimiti de dorința lor de a munci.  

E de apreciat dacă fiecare dintre noi, în toată agitația muncii noastre zilnice, ne-am opri câteodată să ne întrebăm acest lucru simplu: „Cine are nevoie de noi?”. Noi am făcut-o şi o vom face în continuare. Să spunem DA cu toţii oamenilor care au nevoie de noi.

(P)

Citit 4375 ori Ultima modificare Joi, 07 Iunie 2018 11:38