Tâlhărită în cimitir, în amiaza mare

Tâlhărită în cimitir, în amiaza mare
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi, telefonic, joi, în jurul orei 14,00, despre faptul că în cimitirul "Sf. Lazăr", de pe str. Dr. Constantin Levaditti, a avut loc o tâlhărie. Cel care a sunt la poliţie, un bărbat de 28 de ani, le-a spus oamenilor legii că o persoană necunoscută, folosind violenţe, i-a furat poşeta unei femei. Poliţiştii au mers la faţa locului şi au demarat cercetările, care au dus la identificarea autorului. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, asupra căruia a fost găsit telefonul victimei, dar şi o sumă de bani sustrasă din poşeta furată. Pe baza acestor probe, tânărul a fost dus la sediul Poliţiei Municipiului Galaţi. Mai mult, în urma audierilor, poliţiştii au decis să îl reţină pe bărbat pentru 24 de ore, sub acuzaţia de tâlhărie, urmând, cel mai probabil, să îl prezinte instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă în acest caz.

Citit 8109 ori Ultima modificare Vineri, 19 Octombrie 2018 17:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.