Azi, Gala Comediei joacă pe scena Muzicalului

Azi, Gala Comediei joacă pe scena Muzicalului
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Gala Naţională de Comedie continuă şi azi, 29 octombrie, de la ora (atenţie, nu cea obişnuită în timpul festivalului, ci) 17,00, în sala Teatrului Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” (şi nu, ca până acum în festival, în sala Teatrului Dramatic „Fani Tardini”), cu spectacolul Teatrului „Nottara” din Bucureşti, comedia „Tango,monsieur?”, al dramaturgului italian Aldo lo Castro, regizat de Anca Maria Colţeanu.

Anul trecut, Teatrul Nottara aniversa 70 de ani de la înfiinţare tocmai prin câteva spectacole de succes, precum acesta. Regizoarea a montat foarte multe spectacole, de la Sebastian, la Ionesco, Saviana Stănescu, Havel, Strindberg şi mulţi alţii. În acelaşi timp, a fost producător al „ProTV International Special”, la „Români de succes” şi alte astfel de emisiuni, a lucrat ca regizor artistic al unor emisiuni de televiziune şi seriale tv precum „La bloc”.

Subiectul piesei, relatat pe site-ul lateatru.eu: „Patru femei, o nevastă, două viitoare neveste şi o amantă, sunt chemate în casa iubitului lor. Acesta plănuise în detaliu un plan, care, însă, se năruie. Când ajunge acasă, le găseşte pe toate patru dornice de … iubire. Adică de răzbunare… Va rezista el, Marco, Don Juanul, în toată această revărsare de iubire? Vor reuşi ele, femeile, să se alieze împotriva duşmanului comun?...  Dialogurile sunt scrise cu mult subînţeles, iar interpretările sunt la înălţime.”

Autorul piesei, regizor, director artistic al "Teatro degli specchi" („Teatrul oglinzilor”) din Catania, „şi-a concentrat atenţia asupra poveştilor de zi cu zi, adesea bazându-se pe tradiţie şi pe cultura populară” - citim pe site-ul teatrului italian, în CV-ul acualizat chiar de dramaturg. Interesant, a realizat, „cu rigoare ştiinţifică”, şi filmul documentar „Il principe Dracula”, iar piesa sa „Dracula un storia a mito”, făcând dreptate personajului real, a repurtat în 2005 „un succes enorm de public şi de critică” la Festivalul Internaţional de la Sibiu.

Citit 1107 ori Ultima modificare Luni, 29 Octombrie 2018 00:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.