* Cine poate să definească tradiţia şi specificitatea Serbărilor Galaţiului? * Între kurtos kalacs şi muzică peruană *
La o tarabă improvizată, o doamnă „bine” îşi moaie mâna până la cot într-o oală de o culoare indefinibilă şi scoate un porumb fiert. Îl pune pe măsuţă şi aşteaptă clienţii dornici de senzaţii tari.
Ceva mai încolo, un domn cu o privire tăioasă te îmbie să învârţi un fel de roata norocului improvizată, unde ai şansa istorică de a câştiga un lănţişor „autentic”, un telefon mobil de jucărie sau un pachet de gume de mestecat.
Alături, poţi să arunci cu cercul ca să înhaţi o sticlă de vin, şampanie sau mai ştiu eu ce nimereşti. Lumea nu se înghesuie nici la porumb, nici la roata norocului, nici la aruncatul cu cercul, însă din când în când se mai găseşte câte un papagal să îţi tragă un bileţel care să te invite să îţi încerci norocul. La roată, la cerc sau la porumb.
Circul a preluat controlul
Adevărata faţa a Serbărilor nu e nici la scena din faţă de la „Sindicate”, unde mai are loc câte un concert serios, nici la defilarea alegorică din seara de 30 noiembrie, nici la slujba de Sf. Andrei. E pe stradă, din tarabă în tarabă, acolo unde gălăţenii ies la defilat şi la privit bâlciul.
Însumate, toate tarabele de pe Brăilei sau de pe Faleză dau senzaţia de circ ieftin, plin de kitschuri. Autentice, am putea spune. Dacă eşti gălăţean serios, nu ai cum să nu aştepţi cu sufletul la gură aceste manifestări ale festivismului.
După două ore în care traversezi zona tarabelor de la un capăt la celălalt te alegi cu amintiri frumoase, demne de colecţie: o coroniţă cu corniţe roşii în care pâlpâie un beculeţ, o sabie fluorescentă, două perechi de dresuri mov, o şapcă din piele, trei baloane cu Tom şi Jerry, plus o perucă roşcată.
Faci socoteala şi realizezi că anul acesta sărbătorile te-au lăsat cu 50 de lei mai puţin în buzunar, dar măcar eşti fericit că ai făcut achiziţii de senzaţie. Specifice Serbărilor Galaţiului. A, şi să nu uităm de oala pentru sarmale. A trebuit să îţi iei una nouă, pentru că cea de la serbările de acum doi ani a rămas fără capac, spart în urma asaltului copilului cu sabia fluorescentă.
Care e adevăratul specific?
Serios acum, care e specificul acestei sărbători a Galaţiului? Cu greu te poţi decide între un tradiţional kurtos kalac dunărean şi muzica peruană care te acompaniază din Ţiglina până la Tribunal. Nu am nimic cu niciuna dintre aceste manifestări, însă trebuie să mă lămurească şi pe mine cineva.
Sărbătorim întoarcerea lui Attila din campania de cucerire? Celebrăm câteva milenii de cultură aztecă? Îl slăvim pe Quetzalcoatl cu un ritual de aducere a ploii? Sau poate că s-a înfrăţit muntele de zgură de la Combinat cu Machu Picchu?
Sincer, sunt puţine elemente tradiţionale româneşti în toate aceste manifestări. Da, sunt olarii şi ceilalţi meşteri populari, iile pe care poţi să le cumperi numai dacă ai minim 200-300 de lei în buzunar, mirosul de mititei, pastramă, cârnăciori, vin fiert, şi ţuică autentică şi poate câte o boxă din care se aude muzică populară românească.
Dar toate acestea se pierd în marea de kitschuri. Rămân ascunse, înghiţite parcă de un nou mod de a sărbători, cu tot felul de chinezării.
Sărbătoarea aglomeraţiei
Trebuie să recunoaştem că specificul sărbătorii ne lipseşte. E doar sărbătoare, ieşim să ne plimbăm prin aglomeraţie, mai cumpărăm câte o prostioară şi ne păcălim că am petrecut cu un vin fiert şi doi mititei.
Nu e vina noastră că ne-au năpădit vânzătorii ambulanţi cu tot felul de nimicuri, e vina ştiţi voi a cui. De fapt, nu e vorba despre nicio vină. Suntem prizonierii unor serbări cu specific indefinibil. Atât.
