Gheaţa a pus stăpânire pe judeţul Galaţi. Incidente în trafic şi localităţi fără curent electric
Foto: Teodora Miron

Gheaţa a pus stăpânire pe judeţul Galaţi. Incidente în trafic şi localităţi fără curent electric
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Codul Portocaliu de polei a creat foarte multe probleme şi în judeţul Galaţi. Carosabilul, atât de pe Drumurile Naţionale, cât şi de pe Drumurile Judeţene, a fost acoperit de un  strat consistent de gheaţă.

După ce au stat minute în şir să îşi cureţe gheaţa de pe parbrize, şoferii au constatat că au o misiune destul de dificilă în a circula. În tot judeţul au fost probleme din cauza poleiului, mulţi şoferi derapând. Aşa s-a întâmplat cu un autocar, în care se aflau 16 cetăţeni moldoveni, care a derapat la ieşirea din Tecuci spre Cosmeşti. Accidentul nu s-a soldat cu victime, dar două persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Un alt incident a avut loc pe DJ251, între Smârdan şi Schela, unde un microbuz de transport pâine a ajuns în şanţ după ce a derapat. Microbuzul s-a oprit într-un pom, ceea ce, se pare, i-a salvat viaţa şoferului.

Incidente cu maşini sau TIR-uri derapate au avut loc şi pe DN 26, DN24D sau DN25. Din fericire, niciunul dintre aceste incidente nu s-a soldat cu victime.

Conform biroului de presă al Consiliului Judeţean Galaţi, drumarii au ieşit încă de la ora 04,00 dimineaţă pentru a împrăştia material antiderapant, numai că ploaia îngheţată a format o altă peliculă de polei pe carosabil, acoperind şi materialul împrăştiat. „Se circulă foarte greu. Eu vin de la Cudalbi şi nu se vede nici urmă de material antiderapant. Au dat doar în pante”, ne-a spus un şofer care se îndrepta spre Galaţi. Şi alţi şoferi care au circulat ieri pe DN 252, între Galaţi – Schela- Slobozia Conachi – Tecuci ne-au spus același lucru. Oamenii s-au arătat extrem de nemulţumiţi de faptul că sunt nevoiţi să circule cu maximum 10 kilometri la oră din cauza gheţii de pe carosabil. „Eu am părinţii bolnavi şi trebuie să ajung urgent la ei. Altfel nu ieşeam cu maşina. Dar se circulă foarte, foarte greu”, ne-a spus un alt conducător auto.

Ploaia îngheţată care a căzut peste judeţul nostru a lăsat şi şase localităţi fără curent electric. Conform celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, localnicii din Brăhăşeşti, Munteni, Ţepu, Ghidigeni, Gohor şi Cosmeşti au rămas fără energie electrică. Se pare că mai multe puncte de transformare ale Electrica au fost afectate, astfel că mii de abonaţi au stat în întuneric până când echipele de la Electrica au remediat situaţia.

Autorităţile şi poliţiştii gălăţeni îi sfătuiesc pe conducătorii auto să circule cu prudenţă maximă, să nu plece la drum cu autoturisme neechipate corespunzător iar, acolo unde este posibil, călătoriile să fie amânate. Galaţiul a fost sub avertizare de Cod portocaliu de polei până la ora 14,00, dar, există posibilitatea ca meteorologii să emită şi alte avertizări.

Citit 12410 ori Ultima modificare Vineri, 25 Ianuarie 2019 18:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.