Continuă defrişarea drumurilor naţionale

Continuă defrişarea drumurilor naţionale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* La Vânători, oamenii vor avea măcar ce pune pe foc… * Tăiem occidental, replantăm româneşte * Olandezul zburător *

La intrarea în comuna Vânători, dinspre Galaţi, copacii de pe dreapta drumului au fost acum tăiaţi, unul după altul. Mărturie că acolo s-au ridicat cu câteva zile în urmă nişte pomi stau stivele de trunchiuri păzite de un paznic. Au rămas numai câţiva arbori mai tineri, pricăjiţi.

Copaci de Primărie, copaci de Direcţie Agricolă

La prima vedere cel puţin, pare un dezastru ecologic. Chiar trebuia tăiaţi atâţia copaci? Am vorbit cu şeful Gărzii de Mediu, Mihai Turcu, pentru a afla dacă nu au fost plângeri că s-au făcut tăieri abuzive: nu au fost.

Şi, oricum, nu mai este răspunderea Gărzii:  „În 2006 am primit o hârtie din partea Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului prin care tăierea copacilor nu mai era în atribuţiunea noastră. Hotărârea de tăiere a copacilor, inclusiv a celor de pe marginea drumurilor, revine primarilor din fiecare localitate. Cu excepţia nucului, care e în atribuţiunea Direcţiei Agricole”.

„Nouă nu ne mai revine nimic. Numai dacă se taie abuziv, noi, Garda de Mediu, la o reclamaţie, putem merge să-i amendăm. Dar dacă este o hotărâre a primarului comunei, n-am ce face…”  

“Occidentul n-are copaci pe şosea!”

„Copacii care se taie  sunt licitaţi de Drumurile Naţionale, odată cu cei  de pe DN 25. De acum doi ani”, ne-a spus primarul comunei Vânători, Sicuţa Murgu. Care a dispus „igienizarea” copacilor din comună şi, după ce Primăria a convenit cu cei de la Drumuri Naţionale, s-au  „igienizat” acum (de tot) şi cei de pe marginea şoselei.

Cel care a câştigat licitaţia acum doi ani s-a apucat abia acum de treabă, căci a avut  de  „igienizat” DN 25, ne-a explicat primarul.  „Dar nu taie decât plopii lor, care sunt marcaţi, nu taie nucii. A fost un singur nuc tăiat de noi, după ce un accident de maşină l-a rupt în două şi a trebuit să-l îndepărtăm”. 

Firma tăietoare, Onix Cons Iaşi („Viaţa liberă” a mai scris în vară: din lipsă de amatori la licitaţia organizată de Drumuri Naţionale  lucrarea a fost încredinţată direct acesteia), taie copacii, curăţă trunchiurile, le porţionează, dar lasă crengile în folosul locuitorilor, care au venit „ohoho, cu sârg”, ca să aibă cu ce încălzi la iarnă. Unii au prins şi câte două – trei căruţe. „Nu rămân pe jos decât crenguţele cele mai subţirele.”

La argumentul că e frumos şi cu ozon să ai copaci, primarul răspunde cu simţ practic: „Lăsaţi-l dracului de aliniament, căci aţi văzut ce mari norociri au fost de la accidente! Şi ce s-a făcut şi pe DN 25”.

„Dac-am fi deştepţi am împăduri nişte coaste să facem ozonizare, nu cu drumurile naţionale! Civilizaţia din Occident n-are copaci pe şosea!”

Şi ne spune povestea „Olandezului zburător”: „Acum 20 de ani un olandez a intrat într-un plop, pe la Alecsandri, s-a făcut înger. E mai bine ca aliniamentul să fie curat. Am văzut, când te duci spre Bujoru, le-a dat proprietarilor până în aliniament şi oamenii au ars la foc şi salcâmii care stabilizau panta. Şi nimeni n-a mai intervenit acolo…” 

În final, primarul garantează: „Sunt copaci marcaţi, sunt acte încheiate, nu e o lucrare făcută la întâmplare. De la Şendreni până la Hanu Conachi şi pe drumul Cucii nu se făceau defrişări, dacă nu aveau aprobări”.

Perpetuum… mobilă: se taie, se plantează

Am sunat şi la Drumuri Naţionale Galaţi, de unde am fost îndrumaţi către dl Andrei Horobăţ, responsabilul de proiect la Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi. Toţi pomii au fost evaluaţi înainte de tăiere de către ocolurile silvice, după ce s-au primit sesizări de la Poliţie sau CFR că anumiţi copaci sunt un pericol pentru oameni, ne spune responsabilul.

Aflăm şi că, în continuare, urmează ca pe acelaşi aliniament să fie plantaţi alţi copaci. Într-adevăr, un raport al Poliţiei Rutiere Galaţi arăta recent că în ultimii patru ani, s-au întâmplat 148 accidente rutiere datorate tocmai impactului cu copacii, soldate cu 31 de morţi!

Copacii de lângă drum se taie, din precauţie, la vârsta de 45 de ani (ăştia au şi mai mult) să nu cadă ei de bună-voie. Dar, cum se va replanta, ca la nebuni, că legile-s făcute, deh, de oameni, tot ca-n România va fi pe marginea drumurilor, cu plopi „mortali”.

Până atunci însă, cel puţin în mandatul doamnei primar nu vor fi accidente pe acel sector de drum, iar oamenii vor avea ce pune pe foc în iarna crizei…

Comentariu foto: Drumul a rămas chel, puteţi mări viteza…

Citit 1092 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.