* Ce puteai fi obligat să fii în comunism… *
Aduşi cu japca pe stadioane, pionierii şi uteciştii alcătuiau din trupurile lor chinuite picturi imense: stema ţării, portretul dictatorului, lozinci. Trebuia să reacţioneze exact, dacă voiau ca ei şi familiile lor să nu aibă probleme…
Când nu mergeau la cules de struguri, porumb sau cartofi, tinerii trebuiau să asude pe stadioane! Nostalgicii vremii comuniste spun că era mai bine pe post de gâscă îndopată – nu aveau libertate proprie de mişcare, în schimb haleau ideologie marxistă pe pâine.
Cozile umilitoare, sărăcia mai pot fi uitate. Dar faptul că o virgulă pusă prost într-o frază politică îţi putea aduce necazuri?! Am întâlnit un om-virgulă, silit să facă parte din numele dictatorului: Liviu Nunu, angajat al unei şcoli gălăţene, care a fost ani de zile „virgula”, sedila din cuvântul „Ceauşescu”.
Ne povesteşte: „Am fost comandant de detaşament şi de unitate de pionieri, în comuna Negrileşti. Fiind şef de şcoală, eram trimis mereu la astfel de manifestaţii, la Tecuci, la Galaţi. Chestia cu virgula se întâmpla pe stadionul de la IRA – Intreprinderea de Reparaţii Auto, la ieşirea din Tecuci spre Galaţi.
Îmi amintesc că eram foarte mic şi foarte slab: eram exact ce le trebuia lor. Le trebuia o virgulă. L-au luat întâi pe altul: prea dolofan – nu era bun de virgulă! ˝Să căutăm unul mai suplu!˝”.
Era foarte greu să stai acolo încovrigat, ca să fii virgula de la ş, în cuvântul Ceauşescu, culcat şi curbat armonios! Nu se putea să apară scris ˝Ceauşescu˝ fără virgulă, că dădeau cu toţii de belea! Şi mi-a rămas obsesia asta teribilă…
Când aud de comunism, îmi vine să mă dau cu capul de pereţi! Îmi amintesc de un individ cu părul cărunt, de la Casa Pionierilor din Galaţi, care ne dirija prin portavoce. Am tot întrebat de el, dar nu reuşesc să-l găsesc. Se ocupa de propaganda de partid.
Tare rău era cu noi - ţipa, ne înjura! Era pus de partid să ne agite bine. Şi acum au rămas literele de la Partidul Comunist Român, acolo, la IRA
şi după 20 de ani!”
După ce în anii ’70 Ceauşescu a văzut în Coreea cum sunt adulaţi dictatorii pe mari stadioane, ca să vadă străinătatea cât de iubiţi sunt, în cinstea sa s-au organizat, pe stadioanele patriei, peste 1.600 de manifestări de „dragoste”.
În 1985, când, pe stadionul „Petrolul” din Ploieşti, mai mulţi oameni au murit într-o învălmăşeală – acolo erau dirijaţi mii de oameni, ca la Mecca! - aceste megalomanifestări au fost interzise.
În acelaşi an, programul televiziunii naţionale s-a redus la două ore, ocupate în special cu ştirile despre dictator şi dictatoare. Aţi uitat?
