În Combinat, Ziua Porţilor Deschise pentru Educaţie

În Combinat, Ziua Porţilor Deschise pentru Educaţie
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Combinatul siderurgic Galați a organizat, pentru al treilea an consecutiv, “Săptămâna Porților Deschise pentru Educație”, un eveniment dedicat elevilor din județele Galați și Brăila.

„Peste 200 de elevi, însoțiţi de cadre didactice au vizitat fluxuri de producție ale Combinatului, au asistat la scurte sesiuni de informare privind Programul de Ucenicie și au participat la activități interactive și dezbateri special concepute pentru a le antrena competențele, imaginația și spiritul de echipă”, se precizează într-un comunicat de presă al combinatului siderurgic.

Vizitatorii au venit de la liceele “Paul Dimo“, “Traian Vuia”, “Tudor Vladimirescu”, “Aurel Vlaicu”, “Radu Negru” (toate din Galați), “Elena Caragiani” - Tecuci, “Anghel Saligny” – Brăila, dar și de la Liceul Tehnologic din Cudalbi.

“Pentru a pregăti dezvoltările viitoare, vom continua atât colaborarea cu sistemul educațional, cât și recrutarea de noi muncitori, prin intermediul Școlii de Ucenici”, a spus Bogdan Grecu, directorul general al Combinatului.

Citit 2203 ori Ultima modificare Vineri, 24 Mai 2019 09:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.