Până luni, la Galaţi nu erau probleme deosebite pe Dunăre, deşi hidrologii au instituit o avertizare de Cod galben care va rămâne în vigoare până joi, prognozându-se creşteri de debite în două sectoare.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, codul galben a fost instituit pe Dunăre, pe sectorul Turnu Măgurele-Zimnicea (judeţul Teleorman) şi la Isaccea (judeţul Tulcea).
Câte un centimetru pe oră, dar a fost şi mai mult!
Practic, potrivit datelor AFDJ Galaţi prezentate luni pe site-ul oficial, Galaţiul este unul din cele nouă porturi în care se înregistraseră în ultimele 24 de ore creşteri ale nivelului apelor de peste 20 de cm.
Din totalul de 23 de porturi româneşti în care se măsoară nivelul apelor Dunării, la Galaţi, ieri, cota era de 417 cm, cu o creştere de 23 de cm faţă de ziua de duminică.
Dar creşterea înregistrată în portul Galaţi, de 23 de cm în decurs de 24 de ore (aproape câte un cm pe oră!), nu a fost cea mai mare variaţie.
Maximul (în decurs de 24 de ore) se înregistra la Hârşova (cu 38 de cm mai mult decât duminică), după care urmau: Cernavodă (28 cm), Calafat (25 cm), iar lista continua.
Şi la Brăila nivelul era ieri de 435 cm, cu 15 cm mai mult decât duminică, iar prognoza pe următoarele două zile arăta că nivelul ar putea ajunge la 485 cm.
Deşi de duminică până luni nivelul Dunării a crescut la Galaţi cu aproape un cm pe oră, varianţiile de nivel din primele zile din an arată că nu avem foarte multe motive de îngrijorare.
Astfel, în prima zi din 2010, nivelul Dunării la Galaţi era de 320 cm, pe data de 2 ianuarie, nivelul a ajuns la 364 cm, pe 3 ianuarie – 394 cm, iar ieri era de 417 cm. De la o zi la alta, nivelul a crescut: de pe 1 ianuarie şi până pe 2 ianuarie, cu 44 cm, iar de pe 2 până pe 3 ianuarie, cu 30 de cm.
Deci, creşterea cu 23 de cm (de duminică până luni) este deja una mai redusă decât cele din primele două zile ale anului! În plus, pentru a avea reale motive de îngrijorare, ar trebui ca nivelul măcar să atingă cota de atenţie a Dunării, care, la Galaţi, este stabilită la 560 cm.
Să nu ne speriem, dar să ne aducem aminte
Nici directorul AFDJ Galaţi, Florin Uzumtoma, nu crede altceva: „nu am făcut pregătiri suplimentare. Deocamdată, gălăţenii nu trebuie să fie îngrijoraţi. Semnalizarea pe Dunăre este bine pusă la punct şi suntem pregătiţi să intervenim şi să acordăm asistenţă dacă situaţia o va impune.
Într-adevăr, cotele sunt în creştere şi avem un debit de 9.900 de mc/secundă la Porţile de Fier I şi de 10.098 mc/secundă la Porţile de Fier II. Codul galben este valabil până pe data de 7 ianuarie, ora 6.00, aşa că suntem în stand-by”.
Deşi fără să ne speriem, orice ştire legată de creşterea nivelului Dunării trezeşte în gălăţeni amintiri nu tocmai plăcute. Pentru zeci de familii din Barboşi, anul 2006 a fost unul în care gospodăriile lor au fost inundate.
Mii de gălăţeni au fost atunci martori, în perioada aprilie-mai, cum Faleza inferioară se inundă, iar sute de localnici din zona Port s-au temut că şi locuinţele lor vor avea aceeaşi soartă.
Pe 1 aprilie 2006, nivelul Dunării la Galaţi depăşea pentru prima oară cota de inundaţie, măsurând 604 cm. Îngrijorarea a fost destul de mare, având în vedere că ultima oară când se mai înregistrase aşa nivel fusese la inundaţiile din ’70 – 605 cm!
De la zi la zi, nivelul a crescut, la fel şi debitul. Pe 13 aprilie, cota de inundaţie era depăşită cu 13 cm, iar pe 24 aprilie, deja cota era de 657 cm (cu un cm peste un alt maxim istoric, înregistrat în 1897). Debitul Dunării era de 13.000 mc/secundă. Nivelul maxim s-a oprit abia la 661 de cm, spre sfârşitul lunii aprilie.
Nici pe râuri nu sunt deocamdată probleme
Potrivit buletinului informativ hidrologic şi de gospodărirea apelor, „în intervalul 3-4 ianuarie 2010, în bazinele hidrografice ale râurilor Bârlad şi Prut, nivelurile au fost în uşoară scădere sau staţionare. Fenomenele s-au menţinut, iar debitele au rămas constante”, se arată pe site-ul oficial al Administraţiei Naţionale Apele Române – Iaşi.
Ieri, pe râul Prut, la punctul Oancea, nivelul era de 190 de cm, în condiţiile în care Cota de Atenţie (CA) este de 440 cm, pe Chineja (Fârţăneşti) – 190 cm (230 cm - CA), pe Bârlad (la Tecuci), nivelul era de 109 cm (300 cm - CA), iar pe Suhurlui, la Pechea, nivelul era de 90 cm (în timp ce CA este de 180 cm).
„Chiar nu avem probleme deocamdată pe râurile interioare. Oricum, chiar dacă ar fi probleme există lacul de acumulare de la Stânca Costeşti, care este destul de gol şi gata să cuprindă surplusul de apă; la fel, în cazul lacului de acumulare Călimăneşti.
Deocamdată monitorizăm cu atenţie numai Dunărea, însă nu sunt probleme deosebite”, ne-a confirmat şi Dan Buruiană, purtător de cuvânt al Direcţiei Regionale Apele Române – Prut.