* Nu a câştigat altcineva, ci a pierdut Angela *
Chiar nu ştiu cum face. Poate doar tace atât de frumos, poate doar străluceşte a demnitate, poate doar ea şi arma din mâna ei alcătuiesc mica noastră legendă de care avem nevoie, când mergem la vreo Cupă a Presei la tir.
Angela nu a mai câştigat ieri. În praful poligonului de la Smârdan, printre râsete, împuşcături, zgomot şi glume ziaristice, am consemnat o înfrângere mai frumoasă decât 100 de cupe.
Noi, cei din liniile unu, doi şi trei
Ne-am prezentat iar ca flămânzii, cu o trupă de 10 oameni, doar-doar ne-om umple de „succesuri”. Indiciu – am încăput abia pe trei linii de tragere, tot îi surclasam numeric până şi pe gazde.
Dincolo de faptul că ziariştii „Vieţii libere” au însemnat jumătate dintre participanţii Cupei Presei la Tir organizată de Jandarmeria Galaţi - am plecat atât de bazaţi că o să luăm toate premiile importante, de ziceai că suntem o Brazilie căpiată de glorie, în ziua finalei de Cupă Mondială fotbalistică.
În plus, eram atât de relaxaţi că „…nu contează ce facem - vine Angela şi rade tot”, că n-aveam cum să nu cerem o lecţie.
Două de aur – două de argint
Cum ne aşteptam, premiile au curs. Căştile model Darth Vader le-au purtat noroc lui Tudor Neacşu, redactor de ştiri neplăcute din Combinat, şi fotoreporterului de eveniment Bogdan Codrescu.
Băieţii ne-au făcut cu mâna de pe treapta cea mai de sus a unui podium proaspăt vopsit în albastru, treapta a doua fiind ocupată de consacraţii Angela Ribinciuc şi Ovidiu Amălinei.
Pe treapta a treia mă aşezasem eu, cu cinci minute înainte de premiere, în timp ce vorbeam la telefon. De asta ştiu că era proaspăt vopsit.
Sic transit gloria
Neacşu a mai luat şi locul al doilea la concursul general, lucru pe care nu îl prevedeam nici dacă făceam pact secret cu flacăra violet.
Unii dintre noi încă mai mestecam – recunoaştem, jandarmii ne-au pus la masă – când colonelul Mircea Olaru, comandantul instituţiei, a citit şi numele câştigătorului întregului concurs.
Şi ziua a sticlit şi mai frumos când Angela şi-a aplaudat învingătoarea, pe Rodica Mişcalencu, cu graţia de care numai micul nostru geniu al armelor este în stare.
Într-un martie cu parfum de obraz catifelat, ea a fost prima care a făcut reverenţa, în timp ce Brazilia noastră, încărcată de premii, pierdea toată gloria.
