* …dar de maşini nu ne putem despărţi *
Noi şi maşinile noastre
Aceasta este certitudinea fiecărui gălăţean-şofer. De unde am avut, de unde n-am sperat, ne-am făcut credite, am moştenit bunici, am devalizat cecul familiei, dar ne-am luat maşină.
Mai boţită, mai dureros de banală, tărăboanţa cu care ne mişcăm zilnic prin unul dintre cele mai ciuruite oraşe din sud-estul ţării ne face viaţa mai uşoară. Şi nervii mai elastici.
Ca la popă
Ne-am obişnuit cu şantierele, cu străzile rupte, ştim să facem hop peste gropi care ar băga în boală asiguratori de renume. Iar când ne ducem în service, mărturisim ca la popa: „Primarul, ce vrei!?”.
Sărbătorim, sărbătoriţi, pfuu, nu se mai termină sărbătorile
Şi asta se simte când zaci la 10 de kilometri la oră, aşteptând ca un meteorit să despice ce a mai rămas din străzile Galaţiului. Locul în care chiar dacă nu se întâmplă absolut nimic notabil, tot se omoară lumea în trafic.
Şi se mai întreabă străinii când ne mai ducem şi la serviciu. Păi, când să ne ducem, măi, Sir, tu n-ai văzut ce blocaj era pe Coşbuc?
