* Blajinii – printre pomeni cerute şi slujbe cântate în grabă *
Galaţiul a năvălit ieri în Eternitatea. Potop de oameni ne-am răsturnat pe aleile unui cimitir imens, devenit brusc mai înghesuit ca o cabină telefonică.
„D-ăla mai avem”
„Dă şi mie, bogdaproste, să-ţi ajute Dumnezău, coniţă!”. Urările bolborosite se combină alert cu mişcarea dibace de degete care desparte baierele pungii „Billa”.
„Hai, mă, să plecăm, că mai am cozonac de la Galmopan”, socoteşte o ţigancă îmbrăcată a carnaval brazilian, înghiontindu-şi pruncul rămas cu nasul suspendat deasupra sacoşei galbene.
Să fie!
Renunţarea la principii bisericoase se face doar în favoarea celor de ordin practic: „Auzi, da` mai bine îţi dau ţie, surioară, decât să dau la toţi bagabonţii”, susură ştirb o bătrânică, în timp ce împinge punga cu ouă şi sarmale ţâşnind portocaliu din casoleta moale de plastic.
„Să fie de sufletul lui răposatu’”, i se mulţumeşte în metalimbajul zilei.
Blajinii
„Luaţi, doamnă, nişte narcise, cât de ieftin le vreţi?! Păi dacă azi nu vă înduraţi să daţi bani…!”.
Batjocorită de dreptatea ipocrită a florarului de circumstanţă, femeia se îndepărtează cu faţa ascunsă între urechi. Mai bine nu întreba cât fac florile alea.
„Trebuia să vin mai des, să fac curăţenie”, murmură o femeie mângâind cu ochii o piatră albă de mormânt. Uitând să joace în teatrul colorat al Blajinilor din cimitir, îndepărtează cu ochii trişti florile vechi care acoperă fotografia de pe cruce.
Încremeneşte cu mâna la gură – „Noi nu făceam Paştele aici!”, hohoteşte ea când dă cu ochii de ouăle roşii pregătite pentru pomană.
Printre scame noroase, razele ţâşnesc a lasere dulci, amestecându-se cu firmituri de cacao, coji colorate şi cu blajine tristeţi
