1 Decembrie, ”cu casa închisă”

1 Decembrie, ”cu casa închisă”
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Datorie de onoare, îndeplinită chiar şi în condiţii vitrege, ceremonia de 1 Decembrie din Cimitirul "Eternitatea", de la Monumentul soldaţilor căzuţi în "Marele Răsboiu", a durat, marţi la prânz, cam 10 minute, cu măsuri de precauţie foarte riguroase. Nimic nou: şi în 1918, altă pandemie secera mai avan: gripa spaniolă.

După Te Deum-ul de la Catedrală, o mână de oameni, reprezentanţi ai administraţiei publice, armatei şi forţelor de ordine, ai altor servicii, răsfiraţi, au participat, la "Eternitatea", la o ceremonie închisă publicului larg. Ceremonia a fost, din păcate, invizibilă online, dacă nu socotim şi înregistrările de pe telefoane.

Dacă în anii trecuţi am avut parte de paradă în toată regula, cu 1.500 de gălăţeni ieşiţi în stradă ca să admire uniforme, pas de defilare şi fanfară, acum militarii au executat un marş scurt, Imnul Naţional a fost doar înregistrat, doar sunetul vântului în steagurile naţionale, cele ale NATO şi UE, a  fost natural. Soarele blajin a ţinut însă cu noi...

În ritm clasic de ceremonie, au depus coroane prefectul Eugen Hristache, viceprimarii Sorin Enache şi Marius Humelnicu, vicepreşedinta Consiliului Judeţean, Doina Cucu. Au fost prezenţi şefii ISU, SRI, Inpectoratului Judeţean de Poliţie. Au depus flori reprezentanţii Asociaţiei "Cultul eroilor". S-au stins, din păcate, mulţi dintre veteranii de război care nu lipseau în anii trecuţi de la eveniment.

Bucurând ochiul, am văzut la cei prezenţi steaguri; unul, purtat de "puişorul" cu tricolor al unui cadru militar, care venise cu mămica ca "să îl vadă pe tăticu'". O domnişoară în costum popular şi câteva doamne cu ii au contribuit la atmosfera de sărbătoare.

O notă specială de culoare au adus-o trei dintre membrii filialei gălăţene a Asociaţiei Culturale "Tomis" Constanţa, de reconstituire istorică, un "decor" vintage care a dat onorul în uniforme din Primul Război Mondial.

După încheierea scurtei ceremonii, Asociaţia a depus o coroniţă şi la Statuia României Mari din Piaţa "Ion Heliade Rădulescu" ("Autogară" - cum este anunţată în continuare staţia de autobuz). Cu vajnicul soldat din bronz care străjuieşte soclul neterminat pe care cresc şi acum bălării!

Bustul de femeie reprezentând marea Românie, început în 1925, a fost abandonat în 1929, când sculptorul Dumitru Măţăuanu s-a sinucis. Elev al lui Dimitrie Paciurea, cu bursă la Paris, unde a învăţat opt ani, apreciatul artist ne-a lăsat măcar soldatul de bronz. O copie identică a străjuit prima variantă a Arcului de Triumf din Capitală. Oferta sculptorului Gh. Terescenco, care a şi realizat un vultur măreţ, care să înlocuiască intenţia din 1925, a trecut însă nebăgată în seamă. Acum, voluntarii de la "Tomis" au salutat străjerul din bronz… ca de la soldat la soldat.

Citit 1834 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Decembrie 2020 18:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.