Sub 500 de imunizări anti-COVID la Galați, în ultimele 24 de ore

Sub 500 de imunizări anti-COVID la Galați, în ultimele 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Miercuri, 7 iulie 2021, doar 469 de gălățeni au fost vaccinați anti-COVID în județ, 341 cu prima doză, iar alți 128 cu cea de rapel.

Imunizările au avut loc după cum urmează: 106 la Centrul drive-thru (84 prima doză și 22 rapel), 70 la centrele de la Sala Sporturilor (41 prima doză și 29 rapel), 67 la centrele de la Baza "Siderurgistul" (60 doze unice și 7 rapel), 48 la centrele de la Patinoar (31 prima doză și 17 rapel), 31 la centrele de la Sala de Spectacole Tecuci (17 prima doză și 14 rapel), 24 la Centrul de vaccinare Tulucești (17 prima doză și 7 rapel), 23 la centrele de la Oficiul Prefectural Tecuci (6 prima doză, 5 doze unice și 12 rapel), 18 la Spitalul Militar (13 prima doză și 5 rapel), câte 10 la Centrul de vaccinare Corod (6 prima doză și 4 rapel) și la cabinetele medicilor de familie Nicolae, Mihalcia și Fluture (în aceste cazuri, doze unice), câte 6 la Centrul de vaccinare Berești (1 prima doză și 5 rapel) și la Centrul de vaccinare Târgu Bujor (doar rapel) și câte 5 doze unice la Spitalul de Boli Infecțioase, la Spitalul de Psihiatrie și la cabinetele medicilor Harabagiu, Cocu, Ciubotaru și Cașu.

Conform ultimelor raportări, numărul persoanelor din județul Galați ce au definitivat schema de imunizare anti-SARS-CoV-2 a ajuns la 101.273, iar, din acest total, 7.991 persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen (doză unică). Alte 4.339 de persoane au primit doar prima doză de vaccin împotriva noului coronavirus.

În ultimele 24 de ore, nu au fost raportate reacții adverse post imunizare.

La nivel național, totalul celor care au primit măcar o doză de vaccin anti-COVID se apropie de 4,8 milioane, după ce, în ultimele 24 de ore, 17.075 de români au fost imunizați.

Citit 675 ori Ultima modificare Joi, 08 Iulie 2021 22:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.