* În primele 5 luni ale anului, 41 de copii au dispărut de acasă, în judeţul Galaţi * Cel mai mic dintre ei are 12 ani *
Familia este elementul vital în formarea micuţilor, dar, din păcate, problemele actuale îi obligă pe părinţi să se concentreze pe satisfacerea nevoilor de bază, educarea propriilor copii trecând uneori pe plan secund.
Sărăcia produce frustrări - în primul rând adolescenţilor -, lipsa de comunicare în familie sau pretenţiile exagerate ale părinţilor fiind doar câteva dintre situaţiile care favorizează fuga copiilor de acasă.
De la începutul anului şi până azi, Poliţia Galaţi a fost sesizată cu privire la dispariţia a 41 de copii, cel mai mic având vârsta de 12 ani.
Adolescente care fug de acasă
Cei mai mulţi dintre copiii dispăruţi de la începutul anului 2010 din judeţul Galaţi sunt fete (FOTO 2). Categoria cea mai numeroasă este cea a fetelor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani (41,5 la sută din total).
Per ansamblu însă, fără diferenţierea în funcţie de sex, mai mult de 60 la sută dintre copiii dispăruţi în această perioadă fac parte din grupa de vârstă 15-18 ani.
26 de copii au plecat de la domiciliul familial, 15 - din centrele de ocrotire, iar 18 cazuri au vizat plecări repetate ale minorilor.
Îngrijorător pentru oamenii legii îl reprezintă numărul tot mai mare de copii care pleacă de acasă, fără a comunica acest lucru părinţilor. Din păcate, cei mici nu realizează faptul că în aceste situaţii sunt extrem de expuşi.
Nota mică la română
Poliţia a fost sesizată într-o seară, la începutul acestei luni, de către o mămică din Galaţi, în legătură cu faptul că fiica sa, de 15 ani, a plecat dimineaţă spre şcoală şi nu s-a mai întors acasă.
Copila a fost în final găsită, ea declarând că nu a mai vrut să se întoarcă acasă pentru că luase o notă mică la limba română şi i-a fost teamă să nu fie certată de către părinţi.
În martie, Secţia 2 a fost sesizată de o gălăţeancă de 18 ani în legătură cu faptul că sora sa în vârstă de 17 ani a fugit de două zile de acasă. Când a fost găsită, fata a explicat că în perioada cât a lipsit de acasă a locuit la o colegă de clasă.
Dispariţii şi plecări
În majoritatea situaţiilor, copiii sunt găsiţi şi reîncredinţaţi familiilor - având în vedere şi faptul că cele mai multe dispariţii sunt, de fapt, plecări voluntare.
Există însă şi cazuri cu final tragic, iar pentru a evita astfel de situaţii este bine ca fiecare dintre noi, în calitate de părinte, frate, prieten, dascăl sau simplu cetăţean, să acorde atenţie indiciilor date de cel mic.
Este responsabilitatea fiecărui părinte să-l înveţe pe micuţ, cât mai devreme, să-şi ştie numele, adresa, numele părinţilor şi numărul de telefon de acasă.
Copilului trebuie să i se explice că nu e bine să discute cu străini sau să accepte compania acestora.
Este important ca familia să comunice deschis, regula „nu e voie să...” având nevoie să fie bine argumentată.
Copilul trebuie să le spună mereu părinţilor UNDE şi CU CINE PLEACĂ, iar dacă se pierde de părinţi să ştie că trebuie să ceară ajutor unui poliţist sau unei vânzătoare.
În cazul în care un copil nu este de găsit, momentul declarării dispariţiei şi orele care urmează sunt capitale pentru rezolvarea cu succes a cazului.
Dacă observaţi dispariţia copilului, sesizaţi imediat Poliţia, oferind toate informaţiile pe care le deţineţi şi care ar putea fi semnificative pentru rezolvarea situaţiei.
