Oficial, Şendreniul a scăpat!

Oficial, Şendreniul a scăpat!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sătenii către presă: „Nu suntem leneşi!” *

„Situaţia este mai bună decât ne aşteptam… Siretul scade puternic şi practic, zona Şendreni este considerată salvată, a ieşit de sub pericol”, ne-a declarat, ieri, secretarul de stat MAI, Mihai Capră.

Va urma, mai mult ca sigur, o perioadă în care la Şendreni se va face un bilanţ al pierderilor pricinuite de Siret. Până la retragerea apei de pe DN 2 B şi reluarea traficului pe linia CFR, s-a tras linie la terenurile agricole inundate. Vorbim de 60 de ha de teren arabil, exploatarea agrozootehnică a Penitenciarului Galaţi în suprafaţă de 12 ha, sediul unei societăţi, o anexă gospodărească, precum şi 15 ha de teren arabil din satul Şerbeştii Vechi şi cinci grădini.

„Aş vrea să lămurim un aspect: şi comuna noastră, ca oricare, are uscăturile ei, însă să ştiţi că noi nu suntem un sat de leneşi, aşa cum s-a auzit pe la ştiri… Sătenii nu au lucrat când a venit presa, fiecare a venit în funcţie de cum termina la muncă programul”.

„Au venit oamenii la mine şi mi-au spus că se simt jigniţi, pentru că ei au muncit la dig şi după aia, au văzut la televizor cum filmau 3-4 oameni din sat, la cârciumă…Vreau să vă spun că au fost perioade în care au lucrat şi 150 de săteni, la încărcarea de saci cu nisip…”, ne-a declarat primarul comunei Şendreni, Paul Cristea.

Acesta ne-a relatat chiar şi un caz de care acum se poate face haz, când pericolul se îndepărtează, pe măsură ce scade cota Siretului: „au venit mai multe femei şi chiar s-au certat cu militarii, că nu le lăsau să lucreze la instalarea digului experimental…dar ele, nimic, vor să ajute. Până la urmă, au ajutat”. Primarul a vrut să facă această precizare, ca să se ştie!

Să mai spunem ceva: cele 100 de case din Şendreni care erau în pericol să fie inundate au fost ferite de aşa ceva graţie sutelor de oameni care au pus mâna la treabă. Pompieri, jandarmi, militari, voluntarii de la Asociaţia Română de Salvare şi, desigur sătenii, toţi au lucrat zile în şir, într-un ritm infernal. Iar dacă Siretul nu a rupt digul, noi credem că şi pentru că a rămas impresionat de munca depusă…

Un singur lucru ar mai fi de spus: e drept, orice comună are uscăturile ei, dar când 150 de vecini merg la treabă şi tu stai şi bei în cârciumă, atunci să ştii că îţi faci satul de râs!

Citit 1576 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.