* Gura târgului: „Bem otravă şi nu ne spune nimeni * Răspunsul oficial „Da, apa e bună de băut” * Psihoza apei toxice a atins şi alte oraşe de pe cursul Dunării * „La Călăraşi avem ca unică sursă de apă Dunărea. Iar de câteva zile, aici toată lumea bea şi face mâncare cu apă plată” *
Cap şi pajură
„Ştiu ce aţi scris în ziar, ce a spus prefectul, ce zic autorităţile, dar vreau să ştiu ˝varianta adevărată˝. Pot să beau apă? Nu e otrăvită?”, ne întreabă oameni simpli, surse sau chiar „oficialităţi” fără tangenţe în zona siguranţei apei. Ridicăm din umeri.
Şi între noi, ziariştii, părerile sunt împărţite, unii sfătuindu-şi telefonic familiile să se spele şi pe dinţi cu apă plată, alţii alegând să creadă declaraţiile oficiale.
Datoria noastră faţă de dumneavoastră, gălăţenii, este să prezentăm ambele feţe ale monedei - aşa cum facem de fiecare dată -, pentru a face o alegere personală în deplină cunoştinţă de cauză.
„Un pic de mercur nu strică niciodată nimănui!”
Informaţii contradictorii, neîncrederea în argumentele oficiale au dus la un fel de isterie a autoprotejării. De câteva zile, gălăţenii cumpără baxuri de apă plată, sperând ca măcar în acest fel să reuşească să se ferească ei şi familiile lor de presupusul pericol al cancerului despre care aud, pe căi neoficiale, că vine din apă (!?)
„Azi dimineaţă am gătit cu apă plată, dar ceaiul l-am făcut cu apă de la robinet”, ne spune Mariana Maru, argumentând apoi amuzată: „Un pic de mercur nu a stricat niciodată nimănui!”.
Ungaria: „Încă mai colectăm date”
Iată faptele: în Ungaria a avut loc un dezastru la uzina MAL (de prelucrare a aluminei), în localitatea Ajka, la 160 de kilometri vest faţă de Budapesta. Victimele şi cei aflaţi sub observaţie medicală sunt cei afectaţi direct de deversare.
Liderii Ungariei descriu pericolele deversării în termeni sumbri, potrivit revistei americane „Time”, atrăgând atenţia asupra caracterului „cancerigen” al deşeurilor şi pericolului special pentru copii, precum şi asupra radioactivităţii nămolului.
Experţii recunosc că există multe lucruri pe care nu le înţeleg, deoarece nu există un precedent în Ungaria şi sunt puţine astfel de calamităţi şi la nivel internaţional. „Încă mai colectăm date”, a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului Anna Nagy. „Le cerem oamenilor de ştiinţă să investigheze problema impactului”.
De ani de zile, Dunărea nu este potabilă în afara României
Autorităţile au sperat că volumul mare de apă din Dunăre va dilua contaminarea suficient pentru a preveni o catastrofă. În plus, fluviul cu o lungime de 1.770 de mile nu este - în afara României - o sursă importantă de apă potabilă, având în vedere că este deja poluat semnificativ (date preluate din surse online).
Aceasta ar putea fi, aşadar, explicaţia logică referitoare la reacţia pasivă a Croaţiei, Serbiei şi Ungariei: atâta timp cât populaţia nu bea apă din Dunăre, fluviul poate fi oricât de otrăvit.
Oraşe româneşti de pe Dunăre
„Nimeni nu s-a agitat până acum. De ce am începe noi?”, se întreabă scepticii, arătând cu degetul spre celelalte oraşe româneşti de pe firul Dunării. Tocmai de aceea, am contactat respectivele localităţi.
* Brăila - a fost ceva agitaţie
„La Brăila a fost ceva agitaţie, în urmă cu 4-5 zile, pentru că se auzea că trece unda şi prin oraşul nostru”, povesteşte o sursă şi continuă: „Dar pentru că nimeni nu a confirmat nimic, la nivel oficial, lumea nu se mai agită. Între noi fie vorba, eu beau numai apă minerală de ani de zile, aşa că nu mă interesează de Dunăre. A, da, cafeaua mi-o fac cu apă de la robinet”, recunoaşte omul.
* Călăraşi - grădiniţă alimentată exclusiv cu apă plată
La Călăraşi, însă, lucrurile stau puţin diferit: „Marţi au fost înregistrate la noi nivele ale aluminiului peste parametri maxim admişi - mă informez despre lucrurile acestea zilnic, din surse sigure, pentru că am o grădiniţă şi am şi copil mic. În ceea ce priveşte analiza de depistare a metalelor grele şi a mercurului - au fost trimise probe de apă la Bucureşti, pentru că la Călăraşi nu se analizează aceste lucruri. Probele nu s-au întors încă şi nu ştim când vor veni rezultatele”.
Oricum, pentru că oraşul nostru are ca unică sursă de apă potabilă Borcea (N.R. braţul Dunării care trece prin Călăraşi), aproape nimeni nu mai bea apă de la robinet. Se cumpără în prostie apă plată, eu şi acasă fac mâncare, ceai, cafea cu apă plată. La grădiniţa la care sunt proprietar, copiii şi tot personalul beau numai apă plată - la iniţiativa mea şi a părinţilor”.
* Galaţi - răspunsuri ambigue
Deşi pe buletinele gălăţene de analiză citate de autorităţi nu apar nivele ale mercurului sau ale metalelor grele (buletinele nefiind însă puse la dispoziţia presei), răspunsurile ambigue („Dacă nu apare, înseamnă că nu e”) ţin loc de certitudini. Iar recomandarea rămâne aceeaşi: „Apa este bună, puteţi să o beţi”.
2.000 de acri otrăviţi în ţara vecină
Conform informaţiilor de pe Internet, revista americană „Time” subliniază că nimic nu se compară cu actuala criză pe care o trăieşte Ungaria. Odată ajuns în Dunăre nămolul roşu toxic, experţii se tem acum că dezastrul naţional s-ar putea transforma într-unul regional, dacă substanţele chimice ajung în şase ţări riverane fluviului.
„Nimic asemănător nu s-a mai întâmplat în Ungaria înainte”, a declarat pentru Time Tamas Toldi, primarul din Devecsar. Toldi a recunoscut că şi oamenii care au fost salvaţi şi evacuaţi se confruntă cu un viitor nesigur.
Apel al Ambulanţei către populaţia ungară
Tibor Dobson, purtător de cuvânt pentru o agenţie de salvare din Ungaria, a declarat joi după-amiaza că au existat rapoarte privind morţi de peşti sporadice în afluenţii Dunării, Raba şi Mosoni, afectaţi de deversare mai devreme, şi a confirmat că toţi peştii au murit în râul mai mic, Marcal, care a fost lovit primul.
Echipajele au lucrat pentru a reduce alcalinitatea care, atunci când scurgerea a ajuns în Raba şi Mosoni avea încă un pH de 9 - peste nivelul normal, cel inofensiv fiind între 6 şi 8, a declarat Dobson. El a spus că a fost testat mai devreme un nivel al pH-ului de 13.
La Gyor, un oraş în nord-vestul Ungariei, unde se varsă Raba în Mosoni, observatorii au raportat o spumă albă şi o mulţime de peşti mici morţi la ţărm. Echipaje ale ambulanţelor au distribuit pliante care fac apel la localnici să nu pescuiască, să nu consume peşte din râu şi să evite contactul cu apa.
A nu crede şi a cerceta
Nu ştim încă adevărul. Nu ştim dacă printre noi s-a născut vreo Erin Brockovich (activistă ecologistă americană care, în ciuda lipsei de pregătire academică, a demonstrat în 1993 că societatea „Pacific Gas and Electrical Company - PG&EC -, din California, otrăvea apa de băut din oraşul Hinkley, prin deversarea de deşeuri; societatea a plătit, în 1996, 33 de milioane de dolari comunităţii, fiind până în ziua de azi cea mai mare despăgubire oferită într-un proces, în SUA), care să lupte pentru a afla dacă apa pe care o bem este sau nu otrăvită.
Ştim însă că s-a încercat, în timp, muşamalizarea unor asemenea dezastre. Înainte de a ne panica, bunul simţ românesc spune că paza bună trece primejdia rea. După ce facem asta, trecem la lucruri practice: nu credem şi, mai ales, cercetăm.
