Teribilul eveniment rutier, care ar fi putut avea urmări dramatice, a avut loc joi, 23 mai, în Bariera Traian.
Un TIR a fost scăpat de sub control după ce bărbatul aflat la volan a pierdit controlul direcției deoarece, a susținut el, i s-ar fi făcut rău. Vehiculul de mare tonaj a pătruns pe contrasens, unde a lovit o altă mașină, după care a spart gardul unei vile, ajungând în curte și provocând pagube materiale majore. Din fericire, nu a întâlnit în cale nicio persoană.
Polițiștii au ajuns la fața locului și au făcut primele cercetări, constatând că șoferul TIR-ului nu consumse alcool și că avea documentele în regulă.
Întrucât nu au existat victime, evenimentul a fost catalogat drept o tamponare, urmând, cel mai probabil, ca pagubele pricinuite la mașina lovită pe contrasens și la imobil să fie acoperite de firma de asugurări.